Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Iuliana Moise este noul preşedinte al ALDE Rm. Vâlcea

De sâmbătă, Iuliana Moise, managerul de la Registrul Auto Român – Vâlcea, a preluat conducerea organizaţiei municipale a ALDE. Democrat-liberala s-a înscris în partidul lui Călin Popescu Tăriceanu în 2016, iar la alegerile parlamentare din acelaşi an a reprezentat această structură politică în competiţia pentru Senat, obţinând peste 9.000 de voturi, chiar dacă a intrat destul de târziu în competiţie. În calitate de preşedinte al ALDE Rm. Vâlcea, primul obiectiv al Iulianei Moise este atingerea mediei partidului la europarlamentarele dinspre jumătatea anului. De asemenea, noul lider şi-a propus să relanseze organizaţia municipală, care de câţiva ani intrase pe o pantă descendentă. Până în iunie 2020, ALDE Rm. Vâlcea va avea reprezentanţi de nădejde în toate secţiile din oraş şi îşi va deschide porţile pentru toţi cei care s-au săturat să stea pe margine şi să-i lase pe alţii să ia decizii în numele lor.

Alegerea de sâmbătă a Biroului Municipal ALDE Rm. Vâlcea are şi girul conducerii centrale a partidului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button