Iulia Andrei a semnat pe trei ani cu HC Alba Sebeş

iulia andrei 1După Bianca Curmenţ, Cristina Mitrache şi Alexandra Gogoriţă Andrei, HC Alba Sebeş a reuşit să-şi asigure şi serviciile Iuliei Andrei. Vicecampioana en-titre de junioare I cu Energetic îşi va continua activitatea sportivă sub comanda fostului şef al Centrului de Excelenţă de la Vâlcea, Seviştean Popa. HC Alba Sebeş a fost echipa care i-a făcut jucătoarei vâlcene cea mai bună ofertă, din toate punctele de vedere. Iulia Andrei a semnat pe trei ani cu HC Alba Sebeş. Ea va putea ajuta nou-promovata la linia de 9 metri. Andrei poate fi folosită pe postul de centru sau ca inter stâng. Aceasta a ales HC Alba Sebeş nu doar pentru că i s-au oferit cele mai bune condiţii din punct de vedere financiar, ci mai ales pentru că aici va avea posibilitatea să joace, să prindă experienţă în Liga Naţională. De asemenea, un rol important în luarea acestei decizii l-a avut şi faptul că va putea să-şi continue studiile, aşa cum şi-a propus. Iulia Andrei va urma Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”, din Alba-Iulia, specializarea kineto-terapie şi motricitatea specială. Cursurile se întind pe durata a trei ani, atât cât durează şi contractul semnat cu formaţia pregătită de Seviştean Popa.

La Sebeş, cel mai probabil Iulia Andrei va locui alături de colega sa de la Energetic, Cristina Mitrache, într-unul dintre apartamentele puse la dispoziţie de club. Iulia Andrei speră ca la un moment dat să poată juca în Liga Naţională şi pentru echipa reprezentativă a Râmnicului. În noul sezon, aceasta stă la dispoziţia echipei din Sebeş, însă nu este exclus să vină să joace şi în campionatul de junioare I, pentru CS Chimia. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button