Liga Nationala

Irynei Glibko i-a fost propusă prelungirea contractului cu formaţia pentru care evoluează de patru sezoane

Iryna Glibko este una dintre cele mai vechi jucătoare din lotul campioanei României. A ajuns la Vâlcea în 2017, fiind transferată de la CSM Roman. Se află la al patrulea sezon în tricoul Vâlcii. De cinci ani colaborează cu antrenorul Florentin Pera. Doi ani s-a aflat sub comanda sa la Roman şi alţi trei la SCM. Iryna a absentat cinci luni de pe teren, în actuala stagiune, din cauza unor probleme medicale, însă a revenit pe teren determinată să contribuie la rezultatele bune ale echipei de la poalele Capelei. Prestaţiile avute în ultimele jocuri au fost şi pe placul suporterilor grupării din Sala Traian, care au cerut conducerii să o păstreze pe Glibko. Şi staff-ul tehnic îşi doreşte acelaşi lucru.

Pera a avut o relaţie antrenor-jucător bună cu Iryna, fără cusur, în cei cinci ani în care au apărat interesele celor două cluburi, Roman şi Vâlcea. Handbalistei de origine ucraineană îi expiră înţelegerea cu SCM în vară, însă acesteia i-a fost deja propusă prelungirea contractului şi cel mai probabil va continua la Vâlcea. Altfel spus, Iryna a fost convocată la echipa naţională a Ucrainei, însă nu a putut răspunde solicitării din cauza faptului că încă mai trebuie să se recupereze după problemele medicale care i-au dat bătăi de cap în ultimele luni. În privinţa lotului pentru sezonul viitor, conducerea SCM nu a anunţat, deocamdată, nimic, în afara prelungirii contractelor unor jucătoare. Sunt sigure, totuşi, venirile lui Dache şi Klicovac. Oficialii SCM-ului ar fi ajuns, se pare, la un acord şi cu o extremă dreapta, care să acopere locul ce-l va lăsa liber Marta Lopez. Mai sunt discuţii pentru un portar şi o jucătoare care să ajute la linia de 9 metri. În alcătuirea lotului, Vâlcea trebuie să ţină cont de posibilităţile financiare şi de criteriile FRH. (FOTO: SCM Rm. Vâlcea)

Articole Similare

Back to top button