Atletism

Ionuţ Piţigoi a câştigat cursa de 60 metri la seniori, din prima etapă a Campionatului Naţional de Atletism Indoor

* pe locul secund s-a clasat un alt vâlcean: Andrei Neagoe * Ana Maria Roşianu a ocupat locul secund tot la 60 metri plat

În week-end-ul trecut, la Bucureşti, a avut loc prima etapă din cadrul sezonului de sală al Campionatului Naţional de Atletism pentru Juniori I, Tineret şi Seniori. La acest concurs au fost prezenţi sute de sportivi din toată ţara. Printre competitori s-au regăsit şi mai mulţi vâlceni. Cel mai bun a fost Ionuţ Piţigoi, sportiv care are dublă legitimare, la CSM Craiova şi CS Chimia Rm. Vâlcea. „Piţi” a câştigat cursa la seniori, la 60 metri plat. Tot aici, pe locul secund s-a regăsit Andrei Neagoe, fost elev al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, sportiv care reprezintă acum cluburile CSM Slatina şi CSU Piteşti. În cursa feminină de 60 metri plat a alergat Ana Maria Roşianu, atletă legitimată la CSM Craiova şi CS Chimia. Ani a terminat concursul pe locul secund, după Marina Baboi, sportiva cluburilor LPS Buzău şi CSA Steaua Bucureşti. La start în proba de 60 metri s-a mai regăsit şi tânăra Alexandra Pufu, de la Colegiului „Mircea cel Bătrân”. Sportiva pregătită de Alina Enescu a terminat cursa de senioare pe locul 7, însă s-a clasat pe locul secund la junioare. La aruncarea greutăţii, Andreea Necşoiu, sportivă originară din Perişani, a fost cea mai bună, deşi ea este specializată pe aruncarea suliţei. În concursul masculin de la aruncarea greutăţii, discobolul Alin Firfirică a ocupat locul secund, după campionul absolut la această probă, Andrei Gag. Dintre vâlceni, un loc pe podium a mai ocupat, de asemenea, şi Gabriel Voicu. Sportivul de la CNMB s-a clasat pe locul 3 la seniori în cursa de 800 metri şi a fost cel mai bun de la categoria sa de vârstă. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button