Liga NationalaHandbal

Ionel Gheorghe şi Gheorghe Sbora, antrenori secunzi la HCM

Vineri, 7 iulie, în compania reprezentanţilor autorităţilor locale şi a sponsorilor, conducerea clubului HCM Rm. Vâlcea şi-a prezentat lotul de jucătoare, staff-ul tehnic, dar şi obiectivele pe care le are pentru noul sezon competiţional. La reunire au fost prezente 16 jucătoare: Andrea Beleska, Natallia Vasileuskaya, Maria Gavrilă, Iryna Glibko, Natasa Krnic, Ines Khouildi, Sara Vuckevic, Raluca Băcăoanu, Cristina Mitrache, Marta Lopez, Ana-Maria Tănăsie, Hermina Stoicănescu, Cristina Florica, Marina Razum, Petra Blazek, dar şi Olivia Nanu, jucătoare care completează lotul portarilor echipei vâlcene. Au lipsit: Andreea Adespii (care şi-a programat din timp concediul, fără să ştie că în această perioadă va fi reunirea), Florentina Craiu (care e plecată cu lotul naţional de senioare la o acţiune în Spania), Alexandra Badea (se află la lotul de tineret), precum şi iberica Alicia Fernandez Fraga, al cărei contract cu HCM începe abia pe 1 august. După cum se cunoaşte, antrenor principal la gruparea „municipală” va fi Aurelian Roşca. Antrenor secund nu va mai fi Luminiţa Huţupan-Dinu. În locul acesteia au fost preferaţi Ionel Gheorghe (profesor la liceul Energetic, unde se ocupă de pregătirea junioarelor) şi Gheorghe Sbora (fostul principal al HCM-ului). În urma achiziţiilor făcute, conducerea HCM Rm. Vâlcea îşi doreşte ca în viitorul campionat să se lupte pentru un loc pe podiumul Ligii Naţionale şi implicit pentru calificarea în cupele europene. Primarul Mircia Gutău a precizat că acceptă şi locul 4 sau chiar 5. Primăria Râmnicului va asigura un buget anual de 800 de mii de euro. Consiliul Judeţean Vâlcea va contribui cu 55 de mii de euro.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button