Ion Tudor s-a întors în PD-L
Săptămâna trecută, omul de afaceri Ion Tudor s-a întors în PDL şi şi-a arătat disponibilitatea de a se implica foarte serios în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.
Deşi în presă, în iunie 2012, au apărut foarte multe articole referitoare la demisia acestuia din partid, democrat-liberalii spun că, de fapt, proprietarul Uzinei Mecanice Rm. Vâlcea şi al mai multor hoteluri din Olăneşti şi Mamaia n-a părăsit niciodată formaţiunea politică, ci doar a lăsat-o mai moale cu politica. Liderii PD-L din judeţul nostru mai spun că revenirea soţului Mariei Tudor în organizaţia condusă de Romulus Bulacu este benefică pentru ACL, şi nu doar pentru faptul că acesta deţine postul local de televiziune VTV.