Administratie

Ion Nicolae speră ca Orban să repare greşelile făcute de actualul guvern

În opinia primarului Ion Nicolae, de la Cîineni, rectificarea bugetară făcută recent de Guvernul Dăncilă a fost una politică şi reprezintă o mare dreptate faţă de sute de comunităţi din România. „Pe mine, însă, nu mă mai surprinde nimic. Aşa cum am discutat cu oamenii din comună şi le-am spus cu ce probleme ne confruntăm, am vorbit şi cu consilierii locali. Este normal ca, în comunitate, să ne consultăm şi, în funcţie de hotărârile pe care le luăm împreună, să acţionăm în continuare. Ei bine, consilierii PSD n-au prea înţeles acest lucru şi, în loc să îşi apere localitatea, să ia atitudine la ei la partid, parcă s-au bucurat. Aşa ceva…”, a dezvăluit primarul din Cîineni. Ion Nicolae a amintit de promisiunea Vioricăi Dăncilă şi a PSD – cum că bugetul pe 2019 va fi de cel puţin 120 de lei pe cap de locuitor, menţionând că, luând de bun mesajul de la Bucureşti, şi-a făcut nişte calcule. „În final, în loc de 2,7 milioane de lei, cum rezulta din calcule, comunei Cîineni i s-au alocat 1,5 milioane de lei, adică puţin peste jumătate. În aceste condiţii, am fost obligaţi să tăiem de undeva şi, în final, am renunţat la unele investiţii. Aşa am ajuns până în octombrie cu banii”, a adăugat alesul local. Ion Nicolae speră ca noul guvern să aibă timp să repare prostiile făcute de Dăncilă, peste jumătate dintre oraşele şi comunele din ţară fiind grav afectate de tăierile de fonduri puse în scenă de pesedişti.

Articole Similare

Back to top button