Ion Nicolae şi Achim Trocaru vor să obţină 500 mii euro pentru modernizarea dispensarului din centrul comunei Câineni

achim trocaru viceprimar caineniPrimarul Ion Nicolae şi viceprimarul Achim Trocaru şi-au propus să obţină finanţare, prin GAL „Ţara Oltului”, pentru o investiţie de anvergură pe care vor s-o demareze în perioada următoare, în Câineni. Este vorba de modernizarea dispensarului din centrul comunei şi de dotarea acestuia cu aparatură medicală performantă.

„Întreaga lucrare ne va costa în jurul a 500.000 de euro. Din câte am înţeles, există o măsură care ne permite să accesăm o sumă atât de mare, chiar şi prin GAL, pentru unele investiţii”, a menţionat viceprimarul Achim Trocaru. Liberalul a precizat că, tot prin Grupul de Acţiune Locală „Ţara Oltului”, în care comuna Câineni s-a asociat cu câteva localităţi din judeţul Sibiu, ar mai putea fi obţinute fonduri şi pentru lucrările de asfaltare a unor drumuri mai scurte. „Din păcate, fondurile de la Guvern vin cu ţârâita, de aceea încercăm ca, pe viitor, să obţinem finanţare pentru proiectele noastre pe programe europene. Ne-am adresat de mai multe ori către conducerea Consiliului Judeţean, pentru a fi ajutaţi cu fonduri la anumite investiţii, dar din păcate nu am primit niciun răspuns pozitiv până acum. Cred că ar trebui să se ţină cont şi de faptul că, până la urmă, şi locuitorii din Câineni şi-au dat voturile lor pentru actualii conducători ai CJV, prin fostul USL”, a subliniat Trocaru. Acesta a mai declarat că, anul viitor, vor demara şi lucrările de modernizare a căminului cultural din satul Grebleşti. Pentru această investiţie, care are o valoare de 10 miliarde de lei vechi, Ion Nicolae şi Achim Trocaru vor solicita, din nou, sprijinul CJV. „Eu locuiesc chiar în Grebleşti, iar oamenii de acolo mi-au transmis de mai multe ori că vor să aibă şi ei un cămin la fel de cochet cum e cel din Câinenii Mari, pe care l-am inaugurat în 2011”, a încheiat Achim Trocaru. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button