Fără categorie

Ion Năfliu, primarul comunei Galicea: „La alegerile europarlamentare şi prezidenţiale îi vom susţine pe candidaţii care ne vor ajuta să realizăm cât mai multe investiţii”

Udrea_Nafliu_Galicea22Pentru 2014, comuna Galicea, administrată de liberalii Ion Năfliu şi Florea Udrea, a primit de la Guvern 8,2 miliarde de lei vechi. Năfliu spune că suma nu acoperă în întregime tot ceea ce Primăria va avea de achitat în acest an. „Practic, banii primiţi ne ajung doar până în octombrie. Dacă salariile pentru angajaţii din primărie şi profesori le acoperim, mai rău stăm în ceea ce priveşte drepturile către asistaţii sociali, persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora. Conform legii, din 2014, primăriile au obligaţia ca, pentru plata acestor categorii de persoane nevoiaşe să aloce 25 la sută din sumele necesare. Va fi vorba însă de foarte mulţi bani, din moment ce de la Guvern am primit doar 3,9 miliarde de lei vechi, iar nouă ne trebuiau 6,5 miliarde”, a spus Ion Năfliu. La capitolul investiţii, primarul din Galicea crede că 2014 va fi un an bun, deoarece s-a anunţat că valoarea fondurilor pe care le va repartiza Guvernul va fi de trei ori mai mare decât în 2013. „Avem nevoie de bani pentru drumuri, apă şi canalizare şi sper să fim sprijiniţi în tot ceea ce vom face din acest punct de vedere, ca să finalizăm cât mai multe proiecte. Mesajul nostru este cât se poate de clar şi ţine cont de dorinţa locuitorilor: la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale îi vom susţine pe candidaţii care ne vor ajuta să realizăm cât mai multe investiţii”, a subliniat Ion Năfliu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button