Ion Cîlea vrea să scoată toţi gândacii din Maternitate
În urma sesizărilor făcute de mai mult femei care s-au plâns de condiţiile din Maternitatea de la Râmnicu Vâlcea, Ion Cîlea, preşedintele CJV, a decis să înceapă în perioada imediat următoare o amplă acţiune de dezinsecţie.
„Nu ne vom rezuma doar la atât. De exemplu, vom schimba inclusiv faţada clădirii şi vom moderniza interioarele. Parterul îl vom amenaja foarte frumos, astfel încât primul contact pe care viitoarele mame îl au cu maternitatea să nu mai fie unul oarecum brutal. Ştiţi probabil, dacă aveţi copii, că imediat cum intri în maternitate, la parter, imaginea nu e chiar cea mai plăcută. E o imagine dezolantă, pe care vrem să o schimbăm. Le-am cerut specialiştilor mei să facă un inventar cu toate lucrările care trebuie făcute şi să ne apucăm deja de ele”, a anunţat Ion Cîlea.