Politica

Ion Cîlea l-a comparat pe prefect cu o muscă

cilea sep 2 2010 (1)Prin intermediul unui drept la replică intitulat „Musca prefecturală se vrea în lapte”, Ion Cîlea, preşedintele CJV, a răspuns ieri criticilor pe care i le-a adus prefectul Petre Ungureanu. „Într-un comunicat de presă transmis la începutul acestei săptămâni, prefectul judeţul Vâlcea, Petre Ungureanu, mă acuză că aş “poza în salvatorul CET-ului”, imputându-mi faptul că “Instituţia Prefectului s-a ocupat în egală măsură de rezolvarea situaţiei”. Domnia sa aduce ca argument HG nr.1086/27.10.2011 prin care Guvernul a repartizat municipiului Rm.Vâlcea suma de 27.253.000 lei. Este greu, dacă nu imposibil, de făcut o legătură între situaţia gravă privind perpetuarea unor vechi datorii ale CET Govora către furnizorul său de lignit, SNLO Tg.Jiu, şi respectiva Hotărâre de Guvern de vreme ce nu Primăria municipiului Rm.Vâlcea este marele restanţier, ci SC OLTCHIM SA, care a acumulat o datorie către CET Govora în valoare de aproape 50 milioane lei. De ce – pun întrebarea – Instituţia Prefectului n-a fost alături de noi în luna iunie a.c. când am cerut Ministerului Economiei ca, în calitatea sa de dublu acţionar al OLTCHIM Rm.Vâlcea şi SNLO Tg.Jiu, să regleze prin compensare datoriile restante între aceste unităţi? Noi am cerut acest lucru prin memoriul nr.6515 din 8 iunie 2011, în schimb nici până astăzi n-am primit răspuns din partea Ministerului Economiei. Nu putea ca, de-atunci, să intervină prefectul de Vâlcea în calitatea sa de reprezentant al Guvernului? Putea, dar n-a făcut acest lucru!”, explică Ion Cîlea, în dreptul la replică pe care ni l-a transmis. Social-democratul mai spune că nu ştie de niciun demers al Instituţiei Prefectului după ce SNLO a ameninţat că va înceta orice fel de livrări de cărbune către CET Govora dacă nu sunt achitate integral datoriile. „În faţa acestei situaţii de o gravitate fără precedent a trebuit să intervin şi să dau garanţii că, într-un timp rezonabil, ne vom încadra în prevederile contractuale dintre furnizorul şi consumatorul de lignit energetic. În acest scop, la data de 20 octombrie a.c., am revenit cu 4 memorii către Guvern, câte unul pentru primul ministru, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice şi ministrul administraţiei şi internelor, cărora le-am expus foarte clar consecinţele care pot decurge din întârzierea plăţii datoriilor publice ale beneficiarilor de agent termic furnizat de CET Govora: încetarea activităţii pe platforma chimică, sistarea furnizării căldurii şi apei calde către populaţia municipiului Rm.Vâlcea etc”, a adăugat preşedintele CJV. Nu în ultimul rând, acesta a precizat că s-a implicat în rezolvarea acestor probleme nu pentru a se erija, „cum susţine prefectul Petre Ungureanu, în salvatorul CET-ului”, ci în calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean, instituţie căreia, potrivit HG nr.1005/2002, i-a fost trecut CET Govora în administrare. „Restul alegaţiilor din comunicatul de presă al prefectului Petre Ungureanu rămân simple expresii ale unui om frustrat, invidios şi răutăcios, aşa cum a dat dovadă şi prin deciziile pe care le-a luat în ultima vreme şi care au făcut “deliciul” presei locale”, a concluzionat Ion Cîlea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button