Administratie

Investiţii noi, de 10 milioane de euro, lansate într-o singură zi, la Călimăneşti: modernizări de străzi, parcări, sistem park & ride şi piste pentru biciclete

Miercuri, 6 noiembrie a.c., a fost o zi extrem de importantă pentru comunitatea de la Călimăneşti. Dr. Florinel Constantinescu, primarul oraşului, a lansat procedurile de achiziţii pentru proiecte estimate la 10 milioane de euro. Investiţiile se realizează cu finanţare din surse externe nerambursabile, iar prima dintre ele, “Achiziţia de mijloace de transport, dezvoltarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii necesare pentru o utilizare conformă a transportului public – Modul 1” a fost evaluată la 16.063.814,94 lei plus TVA. Proiectul are două obiective majore: „Modernizarea, reabilitarea şi extinderea de străzi – Gării, Barajului şi Oltului” şi „Realizarea de piste de biciclete pe Str. Barajului şi Str. Oltului”. A doua investiţie, finanţată tot prin Programul Regional 2021-2027, “Achiziţia de mijloace de transport, dezvoltarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii necesare pentru o utilizare conformă a transportului public – Modul 2”, are o valoare de circa 9 milioane de lei, la care se adaugă TVA, şi are două componente mari: amenajarea unei parcări în zona „Mirajul Oltului”, crearea unor sisteme de tip park and ride la Seaca şi modernizarea, reabilitarea şi extinderea mai multor străzi din staţiune – Ana Ipătescu, Mihai Viteazu, Tudor Vladimirecu, Pieţei, Horia, Aurel Vlaicu şi Mircea cel Batran. A treia investiţie pentru care, miercuri, primarul Florinel Constantinescu a lansat procedurile de achiziţii publice este „Achiziţia de mijloace de transport, dezvoltarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii necesare pentru o utilizare conformă a transportului public – Modul 3”. Este estimată la 14 mil. lei plus TVA şi are ca obiective modernizarea, reabilitarea şi extinderea Străzii Câmpului şi amenajarea de piste de biciclete până la Intrarea Turnu.

Articole Similare

Back to top button