Investiţie europeană de aproape 1,3 mil. euro la Şcoala Rusăneşti (Fârtăţeşti)

Miercuri, Nicolae Voicescu, primarul comunei vâlcene Fârtăţeşti, a lansat procedurile de achiziţii pentru atribuirea contractului de lucrări aferent obiectivului „Extindere, reabilitare, modernizare și dotare Școala Gimnazială, sat Rusănești, comuna Fârtățești, județul Vâlcea”, SMIS 318689. Proiectul beneficiază de finanţare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia, Prioritatea 6 – Educaţie modernă şi incluzivp, iar execuţia este estimată la aproape 1,3 milioane de euro. Constructorii interesaţi pot depune propuneri financiare şi tehnice în SICAP până pe 11 februarie a.c., la ora 15:00. La ora actuală, la şcoala de la Rusăneşti, învaţă aproape 200 de copii, ei fiind beneficiarii direcţi ai investiţiei, alături de cele 20 de cadre didactice care se ocupă de pregătirea lor. Indirect însă, de acest nou proiect al primarului Nicolae Voicescu, beneficiază întreaga comunitate, care, conform celui mai recent recensământ, numără aproape 4 mii de persoane.