Administratie

Introducerea reţelei de canalizare, o prioritate pentru primarul Sonia Iliescu

Primarul comunei Racoviţa, Sonia Iliescu, se poate lăuda cu multe investiţii finalizate pe parcursul ultimului mandat. A realizat proiecte importante pentru comunitatea pe care-o reprezintă şi îşi doreşte să continue procesul de modernizare început. După ce a introdus reţeaua de apă în toată comuna, Sonia Iliescu şi-a propus să realizeze şi reţeaua de canalizare. Proiectul a fost depus iniţial pe Măsura 322 şi mai includea modernizarea drumurilor, realizarea unui cămin de bătrâni şi dotarea cu costume populare pentru ansamblul folcloric care va lua parte la un festival tradiţional. Însă, proiectul, deşi a fost declarat eligibil şi a primit punctaj maxim (90 de puncte), n-a fost inclus în sesiunea de finanţare. Astfel, alesul local s-a văzut nevoit să se orienteze către un alt program de finanţare, demarat prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea. Sonia Iliescu aşteaptă acum ca administraţia publică locală să primească sprijinul financiar necesar pentru a demara cât mai curând investiţia ce priveşte introducerea reţelei de canalizare în Racoviţa. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button