Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Iniţiativa legislativă a deputatului Eugen Neaţă pentru stimularea interesului pentru performanţă în sport merge în plen, pentru votul final!

Săptămâna aceasta, deputatul PSD Eugen Neaţă s-a bucurat de o nouă reuşită. O altă iniţiativă legislativă a trecut de o nouă etapă şi merge acum în plen, pentru votul final. Este vorba despre cea care stimulează performanţa în sport.

”Ultima comisie din Camera Deputaţilor care a dezbătut iniţiativa mea legislativă dedicată recunoaşterii marilor performanţe sportive a votat în favoarea documentului care merge acum în plen, pentru votul final. Toţi cei prezenţi la întâlnirea Comisiei pentru tineret şi sport au votat în favoarea acestui proiect şi mulţumesc pentru fiecare vot în parte.

Am avut emoţii şi vreau să vi le împărtăşesc. Drumul acestei iniţiative legislative este unul de povestit. Am formulat-o cu mult timp în urmă, pe vremea când marile performanţe ale campionului David Popovici şi ale canotorilor români nu erau obţinute. Argumentul acestei iniţiative a fost tocmai acela de a stimula interesul pentru marea performanţă în rândurile sportivilor români. Iată că, între timp, suntem martorii unei etape de maturitate în sportul românesc. Au reapărut medaliile de aur, obţinute în serie, mai întâi de David Popovici, la înot, apoi de mulţi alţi sportivi la sporturi individuale şi de grup. Nu trebuie uitată însă perioada în care steagul României n-a mai fluturat pe cel mai înalt catarg al marilor competiţii europene şi internaţionale decât cu totul întâmplător. Iniţiativa mea legislativă a fost depusă în perioada grea a sportului românesc, ca o pârghie care să facă dreptate pentru toţi sportivii medaliaţi internaţional şi pentru antrenorii lor deopotrivă. Ea este şi mai importantă acum când vedem cât de mult contează suportul statului nostru în viaţa marilor sportivi români. Am documentat şi am scris această iniţiativă la finalul anului 2020, am depus-o în Parlamentul României în anul 2021 şi nu am contenit să o susţin în fiecare comisie prin care a trecut. Printre altele, am iniţiat întâlniri cu Comitetul Olimpic şi cu federaţii naţionale pentru a adăuga opinia şi susţinerea specialiştilor şi a beneficiarilor la această iniţiativă legislativă. Sunt bucuros astăzi să vorbesc despre faptul că legea a trecut cu raport de adoptare şi de ultima comisie de dezbatere. Mulţumesc cu acest prilej preşedintei Comisiei pentru tineret şi sport, Oana Silvia Ţoiu, pentru contribuţia sa şi vicepreşedintelui Vasile Cîtea care, printre altele, m-a însoţit la Comitetul Olimpic pentru a prezenta iniţiativa mea legislativă, menită să-i încurajeze pe sportivi şi pe antrenorii lor să urce pe podiumul competiţiilor europene şi internaţionale. Mulţumesc colegului meu Alfred Simonis pentru susţinere şi mulţumesc tuturor celor care cred că performanţa, la nivelul ei cel mai înalt, trebuie recunoscută şi recompensată de statul român!”, a transmis parlamentarul vâlcean.

Articole Similare

Back to top button