Administratie

Incredibil! Primăria Runcu a fost amendată de stat cu 300 de milioane, pentru că nu a avut bani de salarii

Un proverb românesc spune că „la omul sărac, nici boii nu trag”! Această vorbă înţeleaptă i se potriveşte ca o mănuşă Primăriei Runcu. Localitatea condusă de primăriţa Maria Dina ocupă o poziţie codaşă în ceea ce priveşte fondurile alocate de Consiliul Judeţean în anii precedenţii, angajaţii din cadrul administraţiei publice primind salariile cu ţârâita. La un moment dat, aceştia au avut de încasat lefurile chiar şi pe o jumătate de an. Pentru că în anul 2010, primăria a avut restanţă la plata salariilor şase luni, Direcţia Finanţelor Publice Vâlcea a aplicat penalităţi de 300 de milioane lei vechi, pentru faptul că nu s-au achitat drepturile băneşti la timp. Adică, ceva de genul: îţi dau amendă, pentru că nu ai bani. A fost realizat un aviz de inspecţie fiscală şi, pentru că nu s-au virat cotele la fondul de stat, Primăria Runcu a fost amendată, fiind obligată să achite pedeapsa în bani din bugetul local, care e şi aşa extrem de sărac. „Dacă nu vom achita aceşti bani, ni se vor face popriri pe conturi. Este ceva ce nu s-a mai pomenit pe faţa pământului. În loc să fie ajutate comunele vitregite, ei ne dau amenzi. Ce pot face mai mult? Să închidem primăria? Noi primim banii de la stat, pentru că suntem bugetari, iar statul ne amendează că nu am achitat salariile. Unde e logica? Nici în 2011 nu avem suficienţi bani de salarii, astfel că probabil vom fi amendaţi din nou de Finanţele Publice”, a precizat indignată Primăria Runcu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button