Social

Incendiu la depozitul de furaje DIANA, de la Mihăești. Doar pagube materiale

Comunicat de presă / 11 aprilie 2023 / Mihăești, Vâlcea – Pompierii din cadrul ISU Vâlcea intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit de furaje aparținând Companiei DIANA din localitatea Mihăești. Într-un efort susținut de a limita pagubele, au fost trimise la fața locului nu mai puțin de 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă. Sosiți la locul intervenției, pompierii au constatat că ard 2 hale în care sunt depozitați baloți de paie (aproximativ 200 tone) și un camion aflat în apropierea clădirilor. Echipa noastră și toate animalele sunt în siguranță, iar ferma nu a fost afectată de incendiu. Doar depozitul de furaje, care conținea paie și lucernă, a fost cuprins de flăcări.

Compania DIANA dorește să exprime aprecierea și mulțumirea pentru eforturile depuse de echipajul ISU Vâlcea, care a intervenit prompt și eficient în această situație dificilă. Ferma nu a fost afectată, iar activitatea sa continuă în mod normal. Ne unim cu autoritățile competente pentru a investiga cauzele incendiului și a preveni astfel de evenimente în viitor. Siguranța angajaților noștri, a animalelor și a comunității înconjurătoare rămâne o prioritate.

Articole Similare

Back to top button