Ancheta

Incendii în zeci de localităţi din Vâlcea! Un om a murit

Din februarie, pompierii din Vâlcea lucrează la foc automat. Prima misiune dificilă au avut-o la Costeşti, unde o casă şi o maşină au luat foc, punând însă în pericol şi alte proprietăţi din apropiere. Incendiul ar fi pornit de la un scurcircuit produs la sistemul electric al autoturismului. Câteva zile mai târziu, o casă din Stoeneşti şi o autocisternă încărcată cu motorină au stârrnit panică şi au impus intervenţia pompierilor vâlceni, care, ca de fiecare dată, au acţionat prompt şi au stins incendiile.

În doar câteva zile, în perioada 26-28 februarie, pompierii vâlceni au fost solicitaţi în peste 70 de misiuni. În martie, au luat-o de la capăt. Unul dintre primele incendii de vegetaţie, care le-au dat de furcă, a fost cel de la Mateeşti, unde în doar câteva ore au ars 7 hectare de vegetaţie. O situaţie similară s-a înregistrat şi la Oteşani, unde 30 ha s-au făcut scrum. S-au salavat însă 6 case, două stâne, trei fânare, 30 de oi şi 15 vaci. Au urmat apoi incendii la Dăeşti, Bujoreni, Făureşti, Bălceşti şi Roşiile, dar care au fost lichidate destul de rapid. La Livezi, în schimb, au ars 50 de hectare de vegetaţie uscată şi misiunea pompierilor a fost una foarte grea. Şi ziua de 6 martie a fost una dificilă pentru salvatori. Au fost solicitaţi pentru descarcerarea unor persoane implicate în accidentul rutier produs la Orleşti. Tot joi, a izbunit un nou incendiu de vegetaţie, de această dată la Zătreni. Vineri, pe parcursul nopţii, o casă de la Berislăveşti a fost cuprinsă de flăcări. De asemenea, la Măciuca, au ars 2 hectare de teren şi un bărbat care se presupune că ar fi autorul incendiului a suferit arsuri de gradul 2 la membrele superioare, fiind transportat la UPU Craiova. În weekend-ul abia încheiat, pompierii au mai fost solicitaţi să intervină la Budeşti, Alunu, Băile Olăneşti, Boişoara, Oteşani, Cernişoara, Grădiştea, Diculeşti, Horezu, Mateeşti, Slătioara, Vlădeşti, Stroeşti, Vaideeni, Măldăreşti, Drăgăşani, Goleşti, Sălătrucel şi Păuşeşti Măglaşi. Duminică, un incendiu devastator de vegetaţie a fost provocat şi la Pietrari. Acolo, din păcate, nu s-au înregistrat doar pagube materiale. O persoană în vârstă de 78 de ani şi-a pierdut viaţa.

Articole Similare

Back to top button