Diverse

Încă o confirmare, în tabăra ”roş-albastră”! O jucătoare din Naţionala Germaniei va evolua în Sala Traian

Lotul SCM-ului pentru sezonul viitor, e conturat. Mai pot apărea noutăţi pe ultima sută de metri, dar, în mare, se ştie cu cine va lupta Vâlcea pentru obiectivele viitoare. Săptămâna trecută, a venit o nouă confirmare. Conducerea clubului a anunţat transferul Miei Zschocke:
”Mia Zschocke, jucătoare a naţionalei Germaniei, vine la Râmnicu Vâlcea! Mia are 24 de ani, activează pe postul de centru şi are în prezent 62 de goluri înscrise în Liga Campionilor, reuşite cumulate în sezonul trecut cât şi în cel curent. Se alătură roş-albastrelor pentru următoarele 2 sezoane. Mia acoperă postul de coordonator de joc, cât şi cel de inter stânga. Sportiva este născută în Aschaffenburg, Germania, pe 28 mai 1998. Printre echipele pentru care a activat se numără Bayer Leverkusen, Borussia Dortmund şi Storhamar Handbal Elite”. Alături de Mia, deşi încă neanunţată oficial, va veni la Vâlcea o colegă din Naţionala Germaniei, interul dreapta Julia Maidhof (24 de ani), de la Bietigheim. Extrema dreapta Nathalie Hagman, de la Nantes, a mai semnat cu SCM. În următoarea perioadă oficialii de la poalele Capelei le vor prezenta pe portarul Raluca Kelemen (de la Gloria Buzău, vâlceancă la origini) şi pivotul naţionalei Sloveniei, Natasa Ljepoja, de la Krim Ljubljana. Dintre jucătoarele cărora le expirau contractele, au semnat prelungirea înţelegerilor: Daciana Hosu, Iryna Glibko, Asma Elghaoui şi Cristina Florica.

Articole Similare

Back to top button