Volei

În ultimul meci din 2011,

Voleibaliştii de la Vartex CNMB au învins echipa de pe locul III

Ultimul meci din acest an al voleibaliştilor de la CS Vartex CNMB s-a desfăşurat recent în Sala „Capela” din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”. După un joc foarte echilibrat, echipa lui Adrian Panduraşu s-a impus în faţa CS Chimszed UMF Cluj cu scorul de 3-2. Vâlcenii au câştigat seturile 1, 2 şi 5 la 23, 21 şi 11 puncte, fiind învinşi în seturile 3 şi 4 la 18 şi 17 puncte.

„Consider că a fost o victorie binemeritată, având în vedere faptul că băieţii s-au comportat excelent în această partidă, oferindu-le spectatorilor numeroase faze spectaculoase”, ne-a spus Bobo Dârnescu, directorul sportiv al CS Vartex. Adrian Cotoranu, antrenorul sportivilor din Sala „Capela”, i-a introdus în teren pe George Câţu Stina, Cătălin Silvilescu, Radu Constantinescu, Adrian Panduraşu, Ionuţ Jurediţă, Lucian Stanciu, Florin Mărgărit şi Joe Negoiţă. Potrivit declaraţiilor lui Bobo Dârnescu, formaţia din Cluj-Napoca ocupă în momentul de faţă locul III în clasamentul seriei, în timp ce echipa Vartex CNMB este clasată pe poziţia a V-a.
„Gruparea pe care am învins-o în această etapă are ca obiectiv să ajungă la barajul de promovare în Divizia A1 a Campionatului Naţional de volei masculin. În privinţa formaţiei noastre, vă pot spune că vom face tot posibilul să terminăm pe unul din primele patru locuri”, a adăugat directorul sportiv al clubului Vartex. De menţionat este că arbitrajul a fost asigurat de divizionarii A1 din Bucureşti, Laurenţiu Chilimon şi Costel Moise. „Pe această cale, doresc să îl felicit pentru munca depusă ca arbitru pe Costel Moise, care, la finalul meciului, şi-a făcut retragerea oficială din lotul divizionar. Cavalerul fluierului a primit o diplomă de excelenţă, o medalie şi o cupă din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret şi a Asociaţiei Judeţene de Volei”, a conchis Bobo Dârnescu. Următorul meci al clubului Vartex CNMB va avea loc în luna ianuarie a anului viitor. Atunci, vâlcenii vor întâlni, în deplasare, CSM Câmpia Turzii. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button