Diverse

În ultima sâmbătă a verii, la Goleşti se desfăşoară tradiţionala competiţie: Cupa Fiii Satului

La Goleşti tradiţia se păstrează. În ultima sâmbătă a verii, mai exact pe 31 august, se va desfăşura o nouă ediţie a Cupei Fiii Satului, la fotbal. Meciurile se vor disputa în locaţia obişnuită, pe terenul din Coamă, din satul Vătăşeşti. ”Fiecare echipă participantă poate avea în lot între 7 şi 10 jucători. Fiecare echipă trebuie să poarte o denumire şi să aibă un reprezentant. Toţi jucătorii trebuie să fie din comună. Regulamentul exact al competiţiei va fi comunicat după terminarea înscrierilor. Nu se percepe nicio taxă de participare. Înscrierile se pot face până la data de 18 august”, au anunţat organizatorii. Ediţia de anul trecut a Cupei Fiii Satului, de la Goleşti, a avut şase echipe la start. Întrecerea a fost câştigată de Aldeni Blidari, aflată la al doilea titlu consecutiv.

Articole Similare

Back to top button