În Treapt, Flacăra i-a pârjolit „pe energeticienii” lui Mihalache
Derby-ul rundei a cincea a Ligii a IV-a, care s-a consumat în zona Treapt, din Horezu, sub privirile a peste 500 de spectatori, a impresionat pe majoritatea microbiştilor prin felul în care s-a desfăşurat. ASA Hidroelectra Rm. Vâlcea a încheiat partida în genunchi, fiind învinsă cu 5-1, un scor care i-a lăsat cu gura căscată chiar şi pe cei mai vehemenţi susţinători ai horezenilor. Fără Bogdan Mihalache pe banca tehnică (care în ziua meciului a avut nunta, la Restaurant OK), „energeticienii s-au ars” cu Flacăra lui Vasile Ilinca. Astfel, Marian Popescu, a.k.a „Banană”, deschide scorul în minutul 20, dintr-o lovitură liberă executată cu un simţ chirurgical, pe colţul lung. La scurt timp după, Alin Savu trece pe lângă oportunitatea de a stabili egalitatea, dar din şase metri dă pe lângă poartă. În debutul părţii secunde a întâlnirii din Treapt, Bogdan Bălan trimite mingea în vinclu şi aduce 1-1 pe tabela de marcaj. Până la final, Răzvan Milosteanu, Robert Ilinescu, Ionuţ Vladu şi Raul Nistor aveau să înscrie pentru 5-1.
Edilul Constantin Niţu şi-a cinstit jucătorii
Pentru Constantin Niţu, edilul staţiunii Horezu, crearea unei echipe de top în Liga a IV-a a reprezentat o prioritate încă de la instalarea în fruntea administraţiei publice locale. Prima oară, alesul democrat-liberal a luat în calcul să modernizeze stadionul (care, în momentul actual, se ridică la standarde naţionale), după care l-a însărcinat pe Vasile Ilinca să alcătuiască o trupă de renume. După meciul cu ASA Hidroelectra, Niţu şi-a cinstit jucătorii la un restaurant din localitate, mulţumindu-le pentru victoria extraordinară.
Robert Ilinescu: „Trebuie să rămânem, în continuare, modeşti”
Cu Hidroelectra, Robert „Basculă” Ilinescu a jucat, după aproape o jumătate de an de absenţă de pe gazon, al doilea meci. Rămânem modeşti în continuare, nu trebuie să ne-o luăm în cap. Nu ne gândim la titlu, ci doar să jucăm bine. În acest meci, spectatorii au fost extraordinari. N-am trăi niciodată un meci aşa de intens şi nu am fost susţinut de atâţia oameni. Cu Hidro, a fost să fie ziua noastră”. (L.C.)