Editorial

În sfârşit, o selecţie corectă

Uite că românii mai au şi motive de bucurie. Cine se mai aştepta să ne bucurăm la un meci al României după atîtea şi atâtea eşecuri? Tricolorii au prestat cel mai bun joc al lor din această campanie şi au învins cu 3-0 reprezentativa Bosniei, într-un meci în care au ratat şi un penalty, iar acum viseaza la locul doi în grupă. După ruşinea din Bosnia, de această dată elevilor lui Răzvan Lucescu le-a ieşit aproape totul.
Dar ce s-a schimbat de la meciul tur de la Zenica? În primul rând, să ne amintim echipa ce a evoluat la Zenica: Pantilimon – Râpă, Tamaş, Goian, Raţ – Torje (Cociş ’71), Alexa, Florescu (Ropotan ’76), Deac (Zicu ’85) – Mutu, Marica. Spuneam după acel meci că selecţia făcută de Lucescu a fost greşită, iar alcătuirea primului „unsprezece” neinspirată. Ce s-a întâmplat atunci? Râpă nu a făcut faţă unui meci cu o asemenea miză, de pe partea sa centrându-se într-o veselie. Pe centru, Goian a alternat intervenţiile de fundaş mare cu inexactităţi nepermise. Totuşi, a jucat mai bine decât colegul său de linie, Tamaş, care a dovedit că banderola de căpitan este o pălărie prea mare pentru el. E drept şi altceva, că bosniacii au presat în continuu, iar axul nostru defensiv nu a avut pic de odihnă. Asta nu este însă o scuză, ci mai degrabă o săgeată către mijlocaşi, care nu au ţinut de minge şi nu au putut oferi momente de respiro apărării. La mijloc a fost dezastru. Torje şi Deac au fost nevoiţi de multe ori să se replieze pe flancuri, pentru a întări compartimentul defensiv. În loc să atace careul advers, ei au cedat flancurile, iar bosniacii au profitat de aceste spaţii de manevră. Alexa a făcut un joc slab, dovedindu-şi limitele. Florescu a fost inexistent, de unde şi presiunea constantă exercitată de bosniaci.
Cum a jucat România sâmbătă seara? Tătăruşanu – Săpunaru, Tamaş, Papp, Raţ – Torje, Mureşan, Bourceanu, Sânmărtean (Tănase ’63) – Marica (Alexe ’86), Mutu (Surdu ’83). Săpunaru în locul lui Râpă, Papp în locul lui Goian, în linia de fund. La mijloc au apărut trei jucători noi: Sînmărtean, Bourceanu şi Alexa. Fără Deac (care nu juca la Schalke, dar era titular meci de meci la naţională), dar cu Sânmărtean, fără Florescu, dar cu Bourceanu. Şi asta s-a văzut. Am crezut mereu despre „închizătorul” Timişoarei că este capabil să facă munca a doi jucători. Cu el în teren nu se observă nici măcar dacă echipa se află în inferioritate numerică. Cei doi „centrali” l-au închis pe Misimovic, play-maker-ul Bosniei şi l-au tamponat foarte agresiv pe Medunjanin. Deşi oaspeţii aveau o superioritate de 3 la 2 în centru, Rahimic fiind omul în plus, nu şi-o foloseau pentru că acesta din urmă rămânea mereu la acoperire că să împiedice jocul între linii al lui Mutu. Aşadar, pericolul numărul unu, Dzeko, s-a trezit izolat şi încercând individual să creeze ceva, dar jucând împotriva a doi stoperi la fel de masivi ca şi el, Tamaş-Papp, a sfârşit prin a fi înlocuit.
A fost un meci care a dovedit clar că problema naţionalei a fost SELECŢIA. Şi implicit selecţionerul. Răzvan Lucescu a plătit pentru o selecţie defectuoasă. De-a lungul mandatului său s-a încăpăţânat să îi aducă pe Cociş, Florescu, Roman sau Deac, indiferent de forma slabă sportivă a acestora. Le-a închis fără explicaţii uşa unor jucători precum Bourceanu ori Nicoliţă, iar pe Mureşan nici nu îl băga în seamă. Sunt convins că dacă selecţia ar fi fost făcută corect, Romania avea cel puţin 5 puncte în plus şi duceam o luptă cu Franţa pentru calificarea directă.

Ec. Mădălin DOBRE

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button