În sezonul viitor, Posada Perişani se va baza, cu preponderenţă, pe juniorii de la FC Frăţia Rm. Vâlcea

ion sandu primar perisaniPrimarul din Perişani, Ion Sandu, a anunţat că, din sezonul viitor, nu va mai putea finanţa la nivelul la care a făcut-o până acum echipa locală de fotbal. Prin urmare, este de aşteptat Posada Perişani, cea mai titrată echipă vâlceană din ultimii ani, să se despartă de majoritatea jucătorilor cu experienţă. Vă reamintim că, în urmă cu trei sezoane, trupa din Ţara Loviştei a câştigat titlul judeţean şi Cupa României, iar în 2013 şi 2014 a disputat finala Ligii a IV-a. Liberalul Ion Sandu a mai declarat că, din această vară, nu va mai putea asigura salarii la jucători, ci doar transportul la meciuri şi baremurile de arbitraj. „Sunt în discuţii cu proprietarului clubului FC Frăţia, pentru a preluat juniorii, care să joace pentru noi în Liga a IV-a. Sunt convins că nu vor pleca toţi jucătorii cu experienţă. Cei care au depus suflet şi s-au sacrificat pentru această echipă în ultimii ani vor rămâne să joace gratis la Perişani. Fotbaliştii care au venit gratis la echipă, vor pleca gratis, dar cei pentru care am dat bani de transfer, vor pleca tot cu bani. Mi se pare normal acest lucru. Nu ţin pe nimeni cu forţa, dar trebuie să respectăm eforturile făcute de administraţia din Perişani în ultimii ani. Mie îmi pare nespus de rău că nu mai am forţa financiară să investesc în echipă, dar prefer să aloc bani pentru proiectele de infrastructură. Sincer, decizia de a sista finanţarea a venit şi ca o dezamăgire la rezultatele din sezonul trecut. Deşi am avut poate cel mai bun lot, cel mai mare buget dintre echipele de Liga a IV-a, totuşi, nu am reuşit să câştigăm niciun trofeu”, a spus primarul din Perişani, Ion Sandu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button