În primă fază, reţeaua de gaze de la Suteşti va avea peste 25 de kilometri
În prima parte a acestui an, primarul Alin Dumbravă a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru obiectivul „Modernizare drumuri de interes local şi trotuare în comuna Suteşti”. Doi operatori economici s-au arătat interesaţi de acest contract, estimat la aproape 4 milioane de lei plus TVA, depunând oferte în termenul stabilit de beneficiar. Este vorba despre asocierile Padrino – Bogen Engineering şi Sagal Construct – Drum Bamal. Tot în această perioadă, autorităţile de la Suteşti au demarat procedurile de achiziţii şi pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice în etapa de concesionare a serviciului de distribuţie a gazelor naturale, întocmirea proiectului tehnic (PT), stabilirea detaliilor de execuţie (DE), verificarea atestată la exigenţele de calitate ale proiectului, asistenţa tehnică şi execuţia următoarelor obiective: • reţea de distribuţie de aproximativ 25,253 km • staţie de reglare – măsurare – predare cu odorizare, încălzire şi sistem de preluare şi prelucrare a datelor transmise cu racord SRMP • 622 racorduri la reţeaua de distribuţie, în perioada de implementare a proiectului. Alocarea financiară conform Ordinului comun OMDLPA nr. 2580 / 12.12.2023 şi OME nr. 1676 / 21.12.2023 este de 6.525.000,00 lei.