În perspectiva alegerilor pentru preşedinţia ONFL,
Organizaţia de femei a PNL Vâlcea o susţine pe adversara Zvetlanei Preoteasa
La finele săptămânii trecute, organizaţia de femei a PNL Vâlcea ne-a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia îşi arată susţinerea totală faţă de deputatul Lucia Varga, care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedintă a ONFL (Organizaţia Naţională a Femeilor Liberale).
Aşa cum v-am mai informat, adversara Luciei Varga în această competiţie este chiar o vâlceancă, Zvetlana Preoteasa, care deşi se spune că beneficiază de susţinerea Noricăi Nicolai, se pare că nu se poate baza deloc pe sprijinul fostelor sale colege de la Vâlcea.
„Campania deputatului Lucia Varga are ca temă centrală proiectul „FEMEILE LIBERALE POT AJUTA ROMÂNIA”. Acesta are ca obiectiv promovarea în politică a femeilor de valoare, competente, bine pregătite profesional”, se arată în mesajul, extrem de optimist, transmis de Mihaela Andreianu, lidera OFL Vâlcea.
În tabăra adversă, opiniile sunt total diferite. Susţinătoarele din ţară ale Zvetlanei Preoteasa se arată convinse că aceasta va câştiga detaşat alegerile din 19 martie.