În noul an, Marius Dănuleţ îşi doreşte ca toate jucătoarele sale să fie sănătoase

* dacă întreg lotul va fi valid, acesta este convins că Energetic va realiza rezultate bune în 2015

După cantonamentul de la Căciulata, junioarele I de la Energetic au intrat într-o minivacanţă, de Crăciun, iar în perioada următoare vor trece prin etapa meciurilor amicale. Nu este timp de pierdut întrucât campionatul se va relua la mijlocul lunii ianuarie, cu un turneu de sală. După acesta va urma returul care se va întinde până pe 25 martie. Apoi sezonul va continua cu faza turneelor semifinale, unde Energetic va ajunge cu siguranţă. În acest moment, junioarele pregătite Marius Dănuleţ se află pe primul loc în seria D. Nu au pierdut niciunul dintre cele zece meciuri disputate. Profesorul Dănuleţ este convins că elevele sale vor continua în acelaşi ritm şi vor obţine rezultate bune doar dacă vor fi ferite de accidentări. „Aşteptările vizavi de partea a doua a campionatului se leagă în primul rând de sănătatea sportivelor. Este cel mai important lucru la momentul actual. Ştim ce înseamnă acest lucru pentru că, din păcate, avem probleme de sănătate la nivelul lotului. Alexandra Ciucă se află în plin proces de recuperare, după o accidentare. Cred că ea va putea reveni pe teren în luna aprilie sau în mai, când încep turneele semifinale şi finale. În afara acesteia, se mai află în repaus şi Roxana Stanciu, care are probleme la genunchi. Urmează să-şi facă nişte investigaţii şi în funcţie de verdictul medicului vom vedea cât va lipsi de pe teren, ce e de făcut şi ce ne mai rămâne în lot. Oricum, situaţia este destul de dificilă. Avem aceste două sportive accidentate, plus jucătoarele care se pregătesc cu HCM. Lotul este subţire din punct de vedere numeric. Ne-am dori transferuri, pentru a consolida lotul, atât din punct de vedere numeric, cât şi calitativ. Ar trebui să aducem în spatele celor pe care le avem cel puţin jucătoare de acelaşi nivel cu ele în aşa fel încât să creeze concurenţă şi bineînţeles progres. Dar nu există perspective pentru aşa ceva. Anul trecut, foarte multe sportive de la Energetic au plecat, au părăsit echipa, principalul motiv fiind legat de partea financiară. S-au dus acolo unde li s-au oferit condiţii mult mai bune de cazare, masă şi inclusiv indemnizaţii pentru efort”, a subliniat Marius Dănuleţ. Acesta a mai spus că, din fericire, nu se pune problema ca vreo jucătoare să părăsească echipa în acest moment. „Din punctul de vedere al lotului care există, dacă nu mai sunt accidentări, nu mai putem pierde nimic. Toate sportivele sunt sub contract cu Energetic şi cu siguranţă vom rămâne până în vară în această formulă. Singurele probleme care ar putea apărea sunt cele medicale şi care nu prea ţin de noi, dar sper să se rezolve şi cele pe care le avem. După cantonamentul pe care l-am susţinut, vom încerca să disputăm câteva jocuri amicale, în funcţie de oportunităţile pe care le vom avea. Cu HCM, nu am mai avut acţiuni comune pentru că nu a fost posibil acest lucru. Dar, în perioada următoare, în funcţie şi de programul HCM-ului, poate vom reuşi să readucem împreună câteva sportive şi de la Energetic, să ajutăm HCM-ul cu un lot mai numeros şi în acelaşi timp şi pe sportivele noastre, care astfel se vor confrunta cu un alt nivel de dificultate al antrenamentelor”, a mai adăugat Marius Dănuleţ, antrenorul echipei de handbal feminin de junioare I de la Energetic. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button