Administratie
În nici 2 săptămâni, la Stoileşti, s-au asfaltat peste 3 kilometri de străzi
În ultima săptămână, după finalizarea lucrărilor de consolidare şi asfaltare a Străzii Sogor – Malu (1,5 km.), din satul Vlăduleşti, care au presupus, printre altele, şi construirea unor ziduri de sprijin pe o distanţă de peste 200 de metri, primarul Florin Ionescu a revenit cu muncitorii şi utilajele în satul Bârsoiu, pe uliţa Pravila. În zona respectivă, social-democratul a turnat al doilea strat de asfalt pe o lungime de 1,8 kilometri. De asemenea, a realizat peste 60 de metri de ziduri de sprijin şi 1,7 km. de şanţuri betonate. Edilul a reiterat că, în perioada următoare, lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Stoileşti vor continua şi chiar vor fi accelerate.