În intermediară, „municipalele” joacă la Deva
* meciul va avea loc joi, 18 septembrie
În runda a cincea a Ligii Naţionale, HCM Rm. Vâlcea va întâlni, în deplasare, formaţia CSM Cetate Deva. Meciul va avea loc joi, 18 septembrie. Cu moralul bun după succesul obţinut duminică, în Sala Traian, în partida cu CSM Ploieşti, „municipalele” speră să continue pe acelaşi drum şi să se poată bucura de al doilea succes consecutiv din acest sezon şi totodată primul din deplasare. Sunt şanse reale ca dorinţele să li se îndeplinească întrucât adversarul nu este tocmai unul de speriat. CSM Cetate Deva se numără printre echipele „de bătut” din primul eşalon. A subliniat acest lucru şi şeful clubului vâlcean. „Ne ducem la Deva să câştigăm. Este o echipă de acelaşi nivel cu noi. Totul depinde de modul cum ne vom concentra pentru acest joc”, a spus Toma Pleşa. Altfel, după partida de la Deva, HCM va juca duminică, 21 septembrie, în Sala Sporturilor „Traian”, de la ora 11.00, împotriva unei alte grupări accesibile, Universitatea Neptun Constanţa. (S.S.)