Liga NationalaHandbal

În Europa, zmei, în Liga Florilor, mielușei! Se adâncește prăpastia pentru echipa de handbal vâlceană

Incredibile schimbări în tabăra vâlceană în decurs de doar câteva zile! După jocul impresionant din EHF European League, cu Ikast, reprezentanta Danemarcei, încheiat cu o victorie care a dus echipa pe primul loc în Grupa B, SCM Rm. Vâlcea a semănat din nou cu o trupă de junioare sau de Divizia A în Liga Florilor. La fel ca și în deplasarea de la Brăila, gruparea de handbal vâlceană a făcut o primă repriză dezamăgitoare acasă, cu Corona Brașov. A fost de nerecunoscut. Și în apărare, dar și în atac. Pase la adversar, lipsă de soluții, aruncări nepregătite care i-au permis portarului advers, Gudelj, să facă repriza vieții. În 30 de minute a avut 10 parade. SCM a marcat primul gol abia după 7 minute de joc. Hagman a punctat din 7 metri. În minutul 16, Krpez, de la oaspete, avea mai multe goluri marcate pentru Corona decât toată echipa Vâlcii. Krpez a înscris 6, iar SCM avea 5, cu totul (scor 5-10). Nu a fost cea mai mare diferență din acest prim mitan. Elevele lui Bogdan Burcea au avut și 8 goluri peste Vâlcea!

Pauza a fost un sfetnic bun pentru ”roș-albastre”, cel puțin pentru vreo 20 de minute de la reluare. SCM a redus din diferență și s-a apropiat la trei goluri de Corona, care a înscris doar patru goluri în primele 16 minute din partea secundă. Kelemen și-a intrat în mână, Vâlcea s-a apărat mai bine, Wollik și-a reglat ținta, iar Hagman a punctat la foc automat din 7 metri (cu o singură excepție). Gazdele nu au putut, însă, să mențină ritmul bun din debutul părții secunde până la final. Corona a câștigat la Vâlcea. A fost 29-33 la final.

Prima repriză a fost, practic, cea care a decis și învingătoarea acestui meci. ”Municipalele” au câștigat repriza a doua, dar la diferență de doar rei goluri, spre deosebire de cele 7 pe care le-a avut Corona în față după 30 de minute.

Poulsen nu s-a putut baza în acest meci pe o altă jucătoare de bază, Zschocke. Dacă vineri, Craiova va câștiga acasă, cu Cisnădie, va trece peste Vâlcea în clasament, iar trupa de la poalele Capelei va pica pe locul 8 în Liga Florilor, o clasare mult… mult sub așteptări.

Nathalie Hagman a marcat mai mult de jumătate din golurile echipei noastre. A avut 15 reușite (8 goluri din 9 aruncări de la 7 metri, iar restul din acțiune). Dar, cu o floare nu se face primăvară. Și Wollik a avut o prestație bună, marcând 6 goluri. Au mai înscris pentru SCM: Necula (3), Cholevova (2), Florica (1), Ljepoja (1), Gogîrlă (1).  Pentru Corona au punctat: Kprez (10), Lasm (6), Zivkovic (4), Dumitrșcu (4), Boiciuc (4), Van Kreij (3), Cavlovic (2). În Liga Florilor, pentru Vâlcea urmează un program mai ușor, cu deplasare la Iași (meciul se joacă pe 2 februarie, de la ora 11.00) și meci pe teren propriu cu Slatina. Dar vor fi alte provocări, meciul cu CSM București din Cupa României, și dubla cu Sola HK (Norvegia) din EHF European League. Primul joc cu Sola va fi sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala Traian. Următorul, la Stavanger, pe 8 februarie.

Articole Similare

Back to top button