AdministratieEconomie

În ciuda a tot ceea ce aşteptau duşmanii Oltchim-ului,

Managementul privat i-ar putea mări lui Roibu atât salariul, cât şi puterea de decizie

Reprezentanţii PCC, unii democrat-liberali interesaţi de falimentarea combinatului Oltchim şi câţiva ziarişti finanţaţi de forţe oculte, l-au criticat foarte dur pe Constantin Roibu pentru că, lunar, primeşte un salariu de aproximativ 5.000 RON.

Aceştia au considerat că remuneraţia lui Roibu este mult prea mare, deşi unii dintre ei au venituri duble sau triple, în condiţiile în care n-au condus în viaţa lor mai mult de 2-3 oameni. Sperând însă că-l vor pune la colţ pe managerul de la Oltchim, grupul de interese format împotriva acestei companii a susţinut foarte puternic ideea introducerii managementului privat inclusiv pe platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea. Dorinţa lor are toate şansele să se materializeze, dar efectul va fi altul decât cel pe care l-ar fi aşteptat. Dacă Roibu va hotărî, cum se aude, să se înscrie în competiţia pentru preluarea managementului de la Oltchim, este limpede că nu va avea adversar. De altfel, el este unul dintre puţinii oameni din Europa care ar îndeplini absolut toate condiţiile pentru o asemenea responsabilitate. Asta ar însemna că Roibu îşi va consolida poziţia, va avea o putere mai mare de decizie şi, ca să moară duşmanii de ciudă, va avea şi un salariu pe măsura muncii şi riscurilor pe care şi le asumă de 20 de ani încoace. Actualii guvernanţi au anunţat că un manager va fi stimulat cu o remuneraţie lunară de aproximativ 20-22 de mii de euro şi, totodată, va primi o cotă parte din profit (0,5-1,5 %). Fără piedici din partea mediului politic şi cu o putere de decizie mai mare decât până acum, Roibu ar putea atinge relativ uşor criteriile de performanţă trasate de la Bucureşti. Această părere o are şi senatorul Emilian Frâncu, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege. Parlamentarul PNL a declarat la B1 TV şi Antena 3 că „vor dispărea consiliile de administraţie”, iar „noii manageri vor avea libertate totală să-şi pună în practică strategiile”. „Eu sunt de acord cu managementul privat, dar nu sunt de acord cu privatizarea Oltchim-ului. De ce? Pentru că acest combinat strategic, de interes naţional, care reprezintă o bogăţie a ţării, trebuie să rămână al românilor. Am vândut Petrom-ul şi multe altele. Haideţi să nu vindem şi petrochimia”, a spus Frâncu. El a adăugat că Oltchim-ul nu are datorii la bugetul de stat, cum mint adversarii companiei. Lunar, combinatul virează aproximativ 50 de miliarde de lei la bugetul consolidat al statului, bani ce reprezintă contribuţia pentru salariile angajaţilor, TVA şi alte impozite.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button