Imagini apocaliptice la Perişani

• drumul judeţean este distrus, iar accesul către localitatea administrată de Ion Sandu se mai poate face doar pe rute ocolitoare

perisani drum ruptLa Perişani, bilanţul dezastrului provocat de ploile torenţiale de la începutul acestei săptămâni este unul dezarmant pentru autorităţile locale. În doar câteva ore, primarul Ion Sandu şi-a văzut distruse investiţiile realizate pe parcursul ultimilor 10 ani. Trei sate, Poiana, Pripoare şi Băiaşu, situate la baza masivului Cozia, au fost măturate de ape. Au fost inundate trei gospodării, distruse poduri şi podeţe, animale înecate. S-a ales praful de aproximativ 30 de hectare de culturi agricole, iar drumurile, majoritatea modernizate cu mari eforturi, au devenit acum impracticabile. „Cuvintele sunt de prisos şi nu pot exprima ceea ce am trăit să vedem în această săptămână la Perişani. S-a ales praful de toată munca noastră de ani de zile. Din fericire, nu avem victime umane, însă pagubele materiale sunt imense. Practic, cel mai rău drum pe care îl aveam este cel mai bun. Accesul la Perişani nu se mai poate face pe drumul judeţean, ci pe o rută ocolitoare, prin Racoviţa şi Titeşti. Apele au rupt drumul principal de acces, situat de-a lungul pârâului Băiaşu, în cinci locuri. Bilanţul stricăciunilor provocate de aceste fenomene ale naturii depăşeşte 50 miliarde lei vechi”, s-a plâns Ion Sandu, primarul comunei Perişani. Acesta a mai spus că face eforturi pentru ca în cursul zilei de vineri, 1 august, să redea circulaţiei drumul forestier Groşi, care asigură o cale de acces mai scurtă spre Râmnic, via Berislăveşti. Pentru acest lucru, Ion Sandu a ţinut să mulţumească directorului RAJDP, Nicolae Vălimăreanu şi şefului, Eugen Mănescu. Aceştia au răspuns prompt solicitărilor primarului şi au deplasat la Perişani utilajele necesare pentru refacerea unora dintre drumuri, pentru ca această comună să nu rămână izolată. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button