Ilie Amuzan nu a renunţat la ideea unei telegondole spre vârful Cozia
Ilie Amuzan şi Vasile Scârlea şi-au propus să transforme Călimăneştiul dintr-o destinaţie preferată în general de pensionari într-una pe care şi turiştii străini s-o aleagă cu plăcere. Primarul PSD crede că telegondola ce va fi amplasată pe Cozia va reprezenta un important punct de atracţie pentru frumoasa staţiune de pe râul Olt. Amuzan s-a arătat convins că interesul pentru zona sa va creşte considerabil şi va crea posibilitatea dezvoltării turismului. Investiţia este de 6 milioane de euro, iar distanţa pe care telegondola o va parcurge va fi de 3 km. „Telegondola va schimba radical aspectul zonei şi va atrage şi alt tip de turişti decât cei care vin la tratament. Se va pleca de la Mânăstirea Turnu, până pe muntele Cozia, cu întoarcere la Mânăstirea Stănişoara. În ceea ce priveşte terenurile pe care vor fi amenajaţi pilonii de susţinere, avem nevoie de o derogare specială pentru a-i construi în Parcul Naţional Cozia. Aceştia vor avea o amprentă foarte mică la sol, aşa că nu vor fi afectate suprafeţele împădurite sau păşunile zonei protejate”, este de părere şi viceprimarul Vasile Scîrlea. (N.C.)