Hidro a fost spulberată în amicalul cu Damila (0-5)

Marţi, 23 iulie, în ziua premergătoare plecării în cantonamentul de la Alba Iulia, Damila Măciuca a disputat încă un joc de verificare, cu Hidro Rm. Vâlcea, pe Stadionul „Oltchim”. „Alb-verzii” pregătiţi de Claudiu Niculescu s-au impus cu scorul de 5-0 (2-0 la pauză), prin golurile înscrise de Codruţ Lircă, în minutul 10, dintr-un penalty obţinut de Eduard Stoica, Bogdan Geantă – din pasa lui Victoraş Cataramă, Ionuţ Stoica (după un corner executat de Daniel Iancu), Daniel Iancu – minutul 70 şi Andrei Voican. În acest meci, Damila Măciuca a rulat două echipe. Astfel, în prima repriză au evoluat Florin Matache – Eduard Stoica, Mihai Deaconescu, Ionuţ Stoica, Samson Nwabueze, Vali Bărbulescu, Codruţ Lircă, Adrian Codin, Bogdan Geantă, Victoraş Cataramă şi Andrei Nilă. În partea a doua a disputei, Claudiu Niculescu i-a introdus pe teren pe: Dragoş Geantă – Iosif Melcea, Cătălin Pârvulescu, Ionuţ Stoica, Eduard Stoica, Alexandru Neagu, Ovidiu Popescu (Codruţ Lircă), Daniel Iancu, Bogdan Geantă, Adi Popa şi Andrei Voican. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button