Hermina Stoicănescu şi Flori Craiu, din nou la Naţională!
* la lotul naţional de tineret au mai ajuns Alina Ilie şi Izabela Roşca
Imediat după vacanţa de Paşti, două dintre handbalistele HCM-ului şi-au reluat activitatea. Nu la echipa de handbal vâlceană, ci la lotul naţional de tineret, unde au fost din nou convocate de selecţionerul Ion Crăciun. Este vorba despre pivotul Florentina Craiu şi despre extrema Hermina Stoicănescu, cele mai tinere jucătoare de la formaţia pregătită de Constantin Ştefan. Acestea au plecat marţi spre Bucureşti, iar apoi au mers la Izvorani, pentru susţinerea unui cantonament, care a inclus şi câteva partide de verificare. Vâlcencele vor sta la Naţionala Under 20 a României până duminică, 8 mai. Au plecat de la poalele Capelei în acest nou stagiu de pregătire cu gândul să-l convingă pe selecţioner că merită să se regăsească printre „tricolore” şi la Campionatul Mondial din această vară.
În aceeaşi situaţie se mai află alte două vâlcence: Alina Ilie (care joacă pentru CSM Unirea Slobozia) şi portarul Izabela Roşca (legitimată la Corona Braşov), handbaliste care se află, de asemenea, în lotul naţional de tineret. În altă ordine de idei, Campionatul Mondial se va desfăşura în Rusia între 3 şi 15 iulie. La acesta vor lua parte 24 echipe, care au fost împărţite în patru grupe. România este direct calificată ca urmare a rezultatului din 2014, din Macedonia. „Tricolorele” din echipa Under 18, aflate atunci sub comanda lui Aurelian Roşca, au obţinut titlul mondial. În afară de România, au mai obţinut calificarea directă la Mondiale reprezentativele din Danemarca (câştigătoarea Campionatului European Under 19 en-titre, ce a avut loc în Spania), Rusia (ca ţară organizatoare şi ocupantă a locului secund la Europenele din Spania) şi Suedia, cea de-a treia clasată de la Europene. Reprezentativa ţării noastre a fost repartizată în Grupa C, unde se va lupta pentru accederea într-o fază superioară a competiţiei cu Germania, Spania, Kazahstan, Argentina şi Egipt. În grupa A se regăsesc formaţiile: Danemarca, Ungaria, Muntenegru, Angola, Norvegia şi Uzbekhistan. Din grupa B fac parte Coreea, Franţa, Croaţia, Brazilia, Tunisia, iar în grupa D se vor duela pentru supremaţie Rusia, Suedia, Japonia, Olanda, China şi Chile. (S.S.)