Liga Nationala

Hermina Stoicănescu, încă un an la Slatina. Ostase nu se duce la Bucureşti, nu ajunge nici la Vâlcea

Una dintre jucătoarele din Naţionala României care s-au evidenţiat la Campionatul European din decembrie a fost Lorena Ostase. Sportiva legitimată la CSM Slatina a fost intens curtată şi în această iarnă, ca în fiecare perioadă de transferuri din ultimele sezoane, de cluburile importante din România şi nu numai. CSM Bucureşti şi SCM Rm. Vâlcea au fost printre echipele care ar fi ofertat-o. Lorena a ales, până la urmă, să continue sub comanda Victorinei Bora, având la Slatina un salariu bun, linişte şi garanţia că va juca şi nu va fi ţinută pe bancă, precum ar fi existat riscul la o echipă unde concurenţa este mai mare.

Anunţul că Ostase va juca în continuare la Slatina a fost făcut de clubul oltean, care a postat şi mesajul jucătoarei, odată cu semnarea noului angajament: „Am decis să continui pentru un ultim an cu Slatina, pentru seriozitatea şi profesionalismul clubului, devotamentul şi aportul fanilor, oamenilor iubitori de handbal. Cred cu tărie, într-un tot unitar, unde valoarea, creativitatea şi dorinţa de muncă pot realiza lucruri extraordinar de frumoase la Slatina”. Totodată, CSM Slatina a anunţat că Luciana Popescu, Hermina Stoicănescu, Andreea Ivan si Sonia Vasiliu, au angajament şi pentru sezonul următor. Vâlceanca Hermina Stoicănescu a semnat în vara anului trecut prelungirea contractului pentru încă două sezoane.

Articole Similare

Back to top button