Liga NationalaHandbal

HCM Rm. Vâlcea a învins CSM Slatina şi a urcat pe locul 4 în Liga Florilor

În această după amiază, HCM Rm. Vâlcea a câştigat fără să se forţeze prea mult meciul cu CSM Slatina, din cea de-a cincea rundă a Ligii Florilor. Handbalistele antrenate de Aurelian Roşca s-au impus cu scorul de 27-22 (după 17-15, la pauză) şi au urcat astfel pe locul 4 în ierarhia campionatului naţional de handbal feminin. În prezent, pe primele trei poziţii se situează CSM Bucureşti (18 puncte), SCM Craiova (15) şi Corona Braşov (12). Vâlcencele au strâns 9 puncte până în acest moment, la fel ca şi rivalele CSM Bistriţa şi CSM Roman, dar echipa noastră are un golaveraj superior.

În partida cu CSM Slatina, cea mai prolifică jucătoare a HCM-ului a fost ucraineanca Iryna Glibko (9 goluri), celelalte reuşite ale formaţiei vâlcene fiind semnate de Maria Gavrilă (6), Andreea Adespii (3), Marta Lopez Herrero (3), Natallia Vasileuskaya (2), Sara Vukcevic (2), Natasa Krnic (1) şi Raluca Băcăoanu (1).

În următoarea rundă din Liga Florilor, HCM Rm. Vâlcea va juca în deplasare, pe terenul formaţiei „U” Cluj-Napoca. Partida din Ardeal va avea loc sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 17.30. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button