Liga NationalaFără categorieHandbal
HCM Rm. Vâlcea a învins la diferenţă mare Măgura Cisnădie
● echipa de handbal vâlceană a învins cu scorul de 37-23 (24-12) formația Măgura Cisnădie
Sâmbătă, 27 februarie, în Sala Traian, a avut loc partida de handbal feminin dintre HCM Rm. Vâlcea și Măgura Cisnădie. În tur, echipa sibiană a reușit să producă surpriza, învingând formația vâlceană. De această dată, elevele lui Constantin Ştefan și-au luat măsuri pentru a nu mai repeta greșelile din trecut. Vâlcencele au jucat aproape perfect în prima repriză. Doar 10 minute au rezistat oaspetele până când „municipalele” au apăsat puternic piciorul pe accelerație. Apoi, au fost de neoprit! De la un avans de un gol, în minutul 11 (8-7), HCM a ajuns până la pauză la o diferență de 12 goluri (24-12), lucru nemaiîntâlnit în acest sezon.
Și în partea secundă, Mihaela Ani-Senocico și colegele sale au fost la înălțime. Vâlcencele nu le-a dat adversarelor nicio șansă să revină în joc, iar scorul final a fost unul cât se poate de concludent: 37-23.
HCM Rm. Vâlcea va disputa următorul meci în Liga Națională peste o lună, mai precis pe 26 martie, în deplasare, la HC Alba Sebeș, ultima clasată.