Liga Nationala

HCM a pierdut din nou. Schimbarea antrenorului a fost o prostie!

Luni seara, la Brăila, „municipalele” au disputat penultimul meci din acest sezon din Liga Naţională de Handbal feminin. După patru eşecuri consecutive, speranţele într-o revenire de senzaţie erau mici.

Minunea nu s-a produs. HCM a pierdut din nou şi a ajuns la cinci înfrângeri la rând. După eşecul din tur, de la Vâlcea, formaţia pregătită de Costică Buceschi şi-a luat din plin revanşa şi s-a impus în faţa grupării de la poalele Capelei cu scorul de 26-18. În prima repriză a confruntării, „municipalele” au înscris doar de şase ori (12-6). În partea secundă, au mai echilibrat situaţia, însă fără a avea vreo pretenţie la relansarea partidei. La final, gazdele au primit medaliile de vicecampioane ale României. HCM se află, deocamdată, pe locul 6. În ultima etapă, trupa lui Sbora şi Dinu va întâlni echipa de pe locul 4, pe SCM Craiova. Meciul va avea loc duminică, 30 aprilie, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea.

Concluzia este că îndepărtarea lui Constantin Ştefan de la HCM Rm. Vâlcea a fost o mare prostie, un gest cu conotații politice, menit parcă să rupă orice legătură între echipă şi cei care au înființat-o: Gigi Matei şi Toma Pleşa.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button