Diverse

Handbal / Kiki Liscevic lansează piesa ”Voi câştiga!”

Nu mai e pentru nimeni o surpriză. Kiki Liscevic, handbalista SCM-ului, proaspăt câştigătoare a două trofee cu echipa de la poalele Capelei, nu e doar o sportivă de valoare, ci şi o artistă extrem de talentată. Cântă cel puţin la fel de bine precum joacă. Şi la instrumente, şi din voce. De câteva luni pregăteşte nişte compoziţii muzicale. Lucrează cu profesionişti. A ajuns în studioul Lee Music. Bobiţă Cătuşanu, de la Antract, se află printre cei care o ajută să-şi împlinească visurile. Nu mai e mult până la lansarea piesei: I`m gonna win. Spre deliciul publicului, Liscevic a oferit o mostră din compoziţia muzicală la premierea echipei SCM Rm. Vâlcea de miercuri, 9 septembrie, de la Arenele Traian. Nu a cântat, dar a dansat, alături de o parte din colegele sale. ”Acest dans a fost făcut şi după victoria cu CSM, dar nu este vorba despre «Jerusalema». Am scris un mic cântec şi vom face un videoclip. Mireya Gonzalez este responsabilă de partea video. În spatele acestui clip care urmează să fie lansat se află echipa, care face totul să câştige meciurile şi le mulţumesc tuturor pentru acest lucru. Unele fete sunt mai timide şi nu vor dansa”, a precizat responsabila cu creaţia şi buna dispoziţie din lotul campioanei.

LIGA CAMPIONILOR / HANDBAL FEMININ

Grupa A

Etapa I
• Sâmbătă, 12 septembrie:
FTC Rail Cargo – Rostov Don (Ora 18.00)
Krim Ljubljana – Vipers Kristiansand (Ora 18.00)

• Duminică, 13 septembrie:
Bietigheim – Team Esjberg (Ora 14.00)
CSM Bucureşti – Metz (Ora 16.00)

Grupa B

Etapa I
• Sâmbătă, 12 septembrie:
Odense – Borusia Dortmund (Ora 16.00)
CSKA Moscova – Gyor (Ora 16.00)
Brest Bretagne – SCM Rm. Vâlcea (Ora 18.00)

• Duminică, 13 septembrie:
Podravka Koprivnica – Buducnost (Ora 16.00)

Articole Similare

Back to top button