Social

Guvernul oferă ajutor financiar pentru 463 de familii şi persoane singure din Vâlcea

În Monitorul Oficial nr. 618, partea I, din 31 iulie 2017, a fost publicată Hotărârea de Guvern, adoptată în baza Legii nr. 416/2001, prin care au fost aprobate ajutoarele de urgenţă pentru sprijinirea unui număr de 463 de familii şi persoane singure, conform anexei, în valoare totală de 1.272.700 lei.
Prefectul judeţului Vâlcea, domnul Florian Marin, face pe această cale cunoscut faptul că un număr de 25 de familii şi persoane din judeţul Vâlcea vor beneficia de ajutoare a căror valoare este cuprinsă între 1.000 şi 7.000 lei.
Printre aceşti beneficari se numără şi cele opt familii din localitatea Alunu, care au fost afectate de alunecarea de teren produsă în punctul Gropile, pentru care Instituţia Prefectului, judeţul Vâlcea, a făcut demersurile legale prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială – Vâlcea, în vederea acordării sprijinului financiar de către Guvernul României.
Lista familiilor şi a persoanelor ajutate financiar de Guvern: Ciuşu Ioana, Oprescu Natalia, Ţuru Mihaela (din Rm. Vâlcea), Ion Rodica (din Băbeni), Ganea Vasile Tiberiu (din Brezoi), Eftene Daniel-Emilian, Mihăiloiu Gheorghiţa, Stanciu Cornel (din Călimăneşti), Dura Constantin Cosmin (din Horezu), Avram Ioan, Avram Pantelimon, Genunche N. Ion, Mărculescu Constantin, Mărculescu Ilie, Mărculescu Ion, Mărculescu Victor, Mînzatu Ion (din comuna Alunu), Cătălinoiu Ileana, Gica Gheorghe, Ismană Gheorghe, Tănăsescu Constanţa (din Stroeşti), Dan Cristian Maria (din Vaideeni), Marin Octavian (din Ghioroiu) şi Pătru Tufulica Ştefania (din Ştefăneşti).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button