Guvernul a alocat 2,5 mil. euro pentru Şcoala nr. 5 şi Grădiniţa Cozia, din Rm. Vâlcea
Ministerul Dezvoltării finanţează 212 noi investiţii, în 167 de localităţi din România, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiectele, în valoare totală de 752.537.898,05 de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele C5 – Valul Renovării şi C10 – Fondul Local din PNRR. Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 13 noi proiecte, în valoare totală de 79.905.469,45 de lei, depuse de 9 autorităţi locale pentru reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice şi a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale. Pe listă, apar şi două proiecte iniţiate de primarul Mircia Gutău. Primul, estimat la 10.137.408,65 lei, prevede „Creşterea eficienţei energetice la Şcoala Gimnazială nr. 5”, iar al doilea – în valoare totală de 2.314.618,09 lei, vizează „Creşterea eficienţei energetice a Grădiniţei cu program prelungit Cozia”.