Guşoeni a plecat cu trei puncte de la Băbeni. Mădălin Roşu nu a jucat împotriva fostei echipe

CS Guşoeni a obţinut sâmbătă a cincea victorie din acest sezon. Formaţia coordonată de Alex Concioiu şi Adi Eftenie s-a impus cu scorul de 2-1 la Băbeni şi e pe locul 10 în Liga a IV-a. Chiar dacă a primit multe goluri, a şi marcat. Are una dintre cele mai bune ofensive. Succesul cu ultima clasată a fost al doilea obţinut în deplasare, după cel de la Drăgăşani. ”Meciul a curs într-o singură direcţie. Eu zic că am meritat victoria. Am jucat foarte bine. Am deschis scorul în minutul 30, prin Ionuţ Şerban, apoi am dublat diferenţa în minutul 65. Alex Stoicănoiu (Monel) a marcat la prima atingere de balon. Gazdele au redus din diferenţă în prelungirile partidei (n.r. – a înscris Robert Dudea ”Pisoi”)”, a precizat Alex Concioiu, conducătorul formaţiei din Guşoeni. Pentru gazde nu a jucat fostul golgheter de la Guşoeni, Mădălin Roşu, fiind accidentat. A evoluat, în schimb, împotriva fostei echipe Paul Pagâu. A fost acordat şi un cartonaş roşu, pe final. L-a primit Vali Bogorodea, pentru cumul de avertismente, după o comportare nesportivă (proteste).
În ultimele două etape ale anului, AFC Băbeni joacă la FCPO şi acasă, cu Mădulari, iar CS Guşoeni primeşte vizita celor de la Viitorul Mateeşti, iar apoi merge în Râmnic, pentru confruntarea cu Minerul Costeşti.