Grupa de 2000 a clubului din Zăvoi va participa la două turnee puternice, la Mediaş şi Bucureşti
În campionatul de juniori B republicani, antrenorul Marian Deaconescu mizează pe mulţi dintre copiii de la grupa de 2000 a CSM-ului. În ultima etapă, a jucat cu şapte juniori născuţi în anul 2000, plus portarul Robert Popa (2003). Cu ei şi cu ceilalţi din grupă va merge în acest an la cel puţin două turnee puternice. Primul va avea loc în luna mai, la Mediaş. La această competiţie şi-au anunţat deja prezenţa reprezentantele celor mai puternice şcoli de fotbal din zona Ardealului. În vacanţa de vară, tinerii fotbalişti din Zăvoi vor participa la un alt turneu, care se va desfăşura la Bucureşti. Acesta va fi organizat de clubul Dinamo. (S.S.)