Grig îi transmite lui Gutău să-şi ia gândul de la primărie
Grigore Crăciunescu a început să-i enerveze pe mulţi dintre membrii PNL Râmnicu Vâlcea. Aceştia sunt nemulţumiţi că Grig se comportă ca un profesor la ora de curs, tratându-i ca pe nişte copii. De altfel, ori de câte ori are ocazia, candidatul PNL pentru funcţia de primar al Râmnicului le reaminteşte celor care au obiceiul să comenteze deciziile luate în partid că riscă excluderea dacă nu-şi pun lacăt la gură. „Ca urmare a declaraţiilor făcute de mine vizavi de excluderea celor care critică partidul din interior, unii dintre colegi le-au interpretat în sensul în care colegul Vârlan a spus nişte lucruri cu puţin derapaj. Poate le-au interpretat corect.
La fel, şi faţă de ceilalţi colegi. Eu sunt pacifist, dar trebuie să-şi exprime şi ei clar poziţia, nu putem sta cu fundul în două luntre. Cred că acei colegi care şi-au dat demisiile din funcţiile deţinute în partid au făcut-o în semn de protest că nu au fost susţinuţi de PNL. A existat şi o frustrare. Deocamdată, sunt membri de partid. Cât timp sunt disciplinaţi, îşi vor păstra calitatea de consilieri locali. Ei sunt în Consiliul Local datorită PNL, nu a ajuns nimeni singur acolo”, a avertizat Grigore Crăciunescu. De asemenea, co-preşedintele PNL Rm. Vâlcea afişează în continuare un optimism de zile mari şi îi transmite lui Mircia Gutău să-şi ia gândul de la primărie. „Lucrurile nu stau cum spune Mircia Gutău (referindu-se la faptul că PER va câştiga funcţia de primar – n.r.). Eu voi câştiga Primăria Râmnicu Vâlcea şi vom discuta pe 6 iunie”, a mai spus liberalul.