Grig Crăciunescu acuză că CET Govora îi arde la buzunare pe râmniceni
Vineri, în conferinţa de presă a PDL Rm. Vâlcea, consilierul municipal Grigore Crăciunescu s-a arătat foarte nemulţumit de modul în care conducerea primăriei administrează oraşul şi coordonează activitatea societăţilor Pieţe Prest şi ETA.
Opoziţia a votat împotriva bugetului Pieţe Prest. Acesta nu a fost aprobat
Democrat-liberalul a anunţat că, după ce au sesizat mai multe nereguli, reprezentanţii ACL (PNL-PDL) din Consiliul Local Rm. Vâlcea au votat împotriva bugetului Pieţe Prest S.A., motiv pentru care acesta nu a fost aprobat. Opoziţia a avut obiecţii şi cu privire la amenajarea trotuarelor în zona Căzăneşti – Copăcelu, pe o distanţă de aproximativ 6,65 kilometri. „Această lucrare este foarte costisitoare – 26 de miliarde de lei vechi, în condiţiile în care una dintre variantele propuse este cu asfalt, nu cu pavele. Până la urmă, acceptam şi asta, dar când am auzit că lucrarea va fi plătită din bugetul local, am tras un semnal de alarmă”, a explicat liderul PDL Rm. Vâlcea.
Liderul PDL a cerut SF pentru reabilitarea integrală a C.N. „Mircea cel Bătrân”
Grig Crăciunescu a mai precizat că, tot în Consiliul Local, a propus elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru refacerea integrală a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, investiţie pe care şi-ar dori-o începută anul viitor. Totodată, el a amintit că, în mandatul lui Mircia Gutău, la această unitate de învăţământ, s-a schimbat acoperişul şi se aveau în vedere şi alte lucrări de recondiţionare, însă primarii care l-au urmat nu au continuat lucrările. Un alt subiect abordat de Crăciunescu după şedinţa de săptămâna trecută a Consiliului Local a fost legat de aprobarea preţului pentru serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice sub formă de apă fierbinte, pe raza Râmnicului. „CET Govora a propus un cuantum de 71,97 lei pe Gcal., inclusiv TVA, ce va fi asigurat din bugetul local al municipiului. (…) La şedinţa CL din iulie, a fost validat planul de creştere a tarifelor pe anul 2014. Noi n-am făcut atunci decât să adaptăm preţul local de referinţă, aşa cum a fost construit pe un proiect amplu, iniţiat de CJV şi CET, însuşit de Primăria Râmnicului în decembrie 2010. Contractul de finanţare, în valoare de 70 de milioane de euro, a fost semnat şi de primarul de la acea vreme – Romeo Rădulescu. Planul de creştere a tarifelor are o proiecţie până în 2031. Indiferent cine va conduce primăria până atunci, preţul Gigacaloriei va creşte. De asemenea, în luna iulie a fiecărui an, C.L. va adopta câte o astfel de hotărâre, punând în legalitate CET Govora, care trebuie să factureze la noul preţ. Cu banii de la UE, se înlocuiesc conductele de termoficare din oraş, care sunt vechi de 30 de ani. Era firesc să votăm acest proiect de hotărâre”, a declarat Grig Crăciunescu, derutat de tirul de întrebări din partea ziariştilor şi uitând, probabil, că în 2013 a votat diferit.
Grig, pus în dificultate de ziarişti, dar mai ales de Gabi Ene
Alături de el la conferinţa de presă a PDL, Gabriela Ene i-a împrospătat memoria, punându-l şi mai mult în dificultate: „În 2013, eram consilier municipal. Am fost singura (n. red. – dintre consilierii PDL) care a votat pentru (n. red. – în favoarea scumpirii Gigacaloriei), întrucât ştiam că un proiect pe fonduri europene impune nişte condiţii care trebuie respectate. Altfel, adio finanţare!”. Ca să iasă din corzi, Grigore Crăciunescu a schimbat imediat tema discuţiei: „Un alt subiect: înlocuirea conductelor de termoficare. Am văzut că, în oraş, se lucrează şi nu există niciun grafic. Lucrările par să nu se mai termine niciodată. În zonele în care se reabilitează aceste conducte, CET Govora ar trebui să pună panouri informative, ca lumea să ştie cât durează lucrările. (…) Dar aş vrea să revin un pic la punctul pentru care noi, joi, am votat împotriva alocării sumei (suplimentare) de 71,97 lei / Gcal.. Atunci când planul tarifar a fost ajustat şi s-a intrat în normalitate, cetăţenii… populaţia va trebui să plătească acel tarif conform preţului de referinţă, de 147 de lei. Însă, mai există o diferenţă de bani pe care CET-ul propune să fie alocată sub formă de subvenţie de la bugetul Râmnicului… în condiţiile în care ei n-ar fi putut majora preţul decât cu acordul Consiliului Local”.
Consiliul Local nu trebuia să aprobe şi planul anual de revizii şi reparaţii, care va arunca în aer preţul Gigacaloriei
Liderul PDL a adăugat că, la şedinţa din iulie a Consiliului Local (CL), a fost aprobat şi planul anual de revizii şi reparaţii propus de CET Govora. „Acest plan ar fi trebuit înaintat Consiliului Local cel târziu în februarie. Raportul şi referatul făcute de CET şi înaintate către ANRSC au fost întoarse şi s-a solicitat un punct de vedere al administraţiei publice locale. Pentru că planul de revizii şi reparaţii a ajuns după 4-5 luni în CL, grupul de consilieri PDL s-a abţinut. Dar ce presupune acest plan? Creşterea cheltuielilor cu redevenţa pentru tariful local de transport cu 326 %. Deci, ANRSC a dat de înţeles CET-ului că planul de reparaţii este foarte costisitor şi că aprobă tariful dacă CL este de acord să suporte costurile acestui program de reparaţii. Ce mai înseamnă acest plan? Creşterea cheltuielilor cu reparaţiile în regie proprie – cu 387 %, creşterea cheltuielilor cu reparaţiile de terţi, pentru tariful de transport, de aproape 13 ori, iar pentru tariful local de distribuţie de 7 ori. Mai mult decât atât, avem creşterea cheltuielilor cu munca vie cu 126 % şi pentru tariful local de distribuţie cu 145 %. Costurile sunt extraordinar de umflate, datorită numărului mare de personal de la CET. Repet, noi, cei de la PDL, n-am fost de acord cu acest plan de revizii şi reparaţii şi am votat împotrivă”, a mai reproşat Grigore Crăciunescu, acuzând de neprofesionalism CET-ul.
În opinia liderului PDL, râmnicenii ies păgubiţi de două ori
„Da, acuz de neprofesionalism CET-ul. Prin aceste costuri, CET-ul bagă mâna în buzunarul râmnicenilor. Preţul a fost ajustat (n. red. – a crescut) prin planul tarifar prevăzut în contractul de finanţare europeană (care vizează înlocuirea conductelor), deci subvenţia solicitată de CET din bugetul local pentru reparaţii nu e normală. Este suficientă creşterea pe care o va suporta populaţia. Această subvenţie trebuie să rămână în bugetul local şi să fie folosită pentru alte proiecte de dezvoltare a oraşului. E legal ce a făcut CET Govora, dar e imoral! Şi e anormal să umfli atât de mult cheltuielile. La iarnă, la Rm. Vâlcea, preţul Gcal. va fi de aproape 220 lei, dar diferenţa pe care o solicită CET-ul să nu fie acordată sub formă de subvenţie”, a completat democrat-liberalul, sugerând că populaţia va ieşi de două ori păgubită.