Fără categoriePolitica

Grig, candidatul „coco-jambo”, vrea să se pompeze zeci de miliarde în Pieţe Prest

– Îl motivează semnalele privind ZIKA  

La finele săptămânii trecute, Grigore Crăciunescu s-a lăudat că, datorită consilierilor PNL de la Rm. Vâlcea, capitalul social al Pieţe Prest S.A. s-a majorat cu 27 de miliarde de lei vechi. Candidatul liberal pentru funcţia de primar al Râmnicului a prezentat această chestie ca pe o mare reuşită, însă, pentru cei care nu ştiu, trebuie să facem câteva precizări. Pieţe Prest este o firmă a municipalităţii, a oraşului, directorul general de acolo este pus politic, la fel şi Consiliul de Administraţie şi A.G.A., din care face parte consilierul PNL Grig Crăciunescu. Încă ceva: în general, politicienii folosesc aceste societăţi ca pe nişte vaci de muls. Pe lângă indemnizaţiile pe care şi le trag nefăcând nimic, politicienii umflă organigramele firmelor de stat angajându-şi rudele, lipitorii de afişe, uneori chiar şi amantele.

De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru societăţile ca Pieţe Prest, CET Govora, ETA, Centrul de afaceri Flandra etc. sunt pe pierdere. Nu este de ajuns că au un management politic şi foarte slab. Nu, trebuie sufocate şi cu zeci de salariaţi care nu ştiu să facă absolut nimic. Sigur că, periodic, ca să se mai acopere din găuri, se trânteşte câte o majorare de capital social. Evident că banii respectivi sunt sustraşi din bugetul local, adică din taxe şi impozite, mai exact din buzunarele oamenilor, ale voastre şi nu sunt investiţi în echipamente şi utilaje, cum ni se spune.
Recent, am transmis la Pieţe Prest o solicitare în baza Legii 544 / 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Dacă Bebiţă Tăbârcă va avea curajul să ne dea datele cerute (lista cu toţi furnizorii din ultimii ani), vă veţi cruci! Până atunci, haideţi să-l mai ascultăm un pic pe Grig, care vorbeşte foarte mult despre „echipamentele necesare pentru dezinfecţia oraşului” şi ar vrea să se pompeze sume tot mai mari în treaba cu curăţenia, care în mandatele altor primari se făcea cu bani mai puţini şi mai eficient decât în prezent. „Uitaţi-vă ce anvergură capătă pe plan mondial semnalul vizavi de ţânţarul şi de efectele Zika, iar noi, ca locuitori ai oraşului, şi în primul rând administraţia oraşului trebuie să PROTEJEJE cetăţenii acestui oraş. Planul de măsuri ce va fi adoptat trebuie PLUS în practică şi sumele necesare trebuie alocate din bugetul local. (…) Trebuie creată o presiune asupra Executivului (n. red. – asupra lui Gigi Matei) pentru că, acum, lucrurile sunt lăsate într-o stare de amorţeală!”, a cerut Grig Crăciunescu. Ce-a spus, să proteje… ce? Tipul este cam coco-jambo!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button