Liga IV

Gheorghe Bucuroiu a preluat echipa FC Băbeni. Meciul cu Budeşti, din prima etapă, amânat

Deşi existau zvonuri, la un moment dat, că nu va mai continua, pentru o perioadă, în competiţiile de fotbal judeţene, la nivel de seniori, în ultimul moment s-au găsit soluţii pentru ca AFC Băbeni să nu moară. Astfel, primarul l-a contactat pe Gigel Bucuroiu, liderul de la CS Hidro, care, în continuare, se va implica pentru a asigura continuitatea echipei de fotbal. Deocamdată, acesta are doar calitatea de membru în structurile asociaţiei sportive. Se fac demersuri pentru schimbarea structurii, modificarea statutului.


”Am avut o întâlnire cu Emil Zaharioiu, domnul primar Ştefan Bogdan şi Nicuşor Bivolaru. Am acceptat această provocare, de a mă implica la echipa de fotbal din Băbeni, deşi situaţia e destul de grea în acest moment. Prima măsură a fost să luăm legătura cu oficialii de la Budeşti, să amânăm meciul din prima etapă. Dânşii au dat dovadă de înţelegere şi ne-au acceptat solicitarea. Nu pot decât să mulţumesc domnului primar Vlădulescu, lui Robert Gălbenuş şi Tică Negrescu. Vom juca acest meci când vor dânşii şi unde doresc, la sfârşitul lunii septembrie sau în prima jumătate a lunii octombrie. Nu puteam să mergem pe terenul de la Băbeni. Mi s-a spus că sunt probleme acolo, terenul e neîngrijit, nu a fost udat deloc în această vară, pompa de apă e defectă. Trebuie să ne ocupăm de acest aspect, să asigurăm condiţiile minime pentru a mai juca o vreme acolo. Autorităţile locale au făcut demersuri pentru construirea unui nou stadion. Acesta, de la Valea Mare, ar urma să rămână în folosul centrului de copii şi juniori. Ştiu că sunt şi unele restanţe la AJF. Mi s-a promis că situaţia se va regla. Voi merge şi în Consiliul Local, dacă sunt primit, să expun cum se prezintă lucrurile acum, ce îmi doresc. Trebuie lăsate la o parte orgoliile politice şi să facem ceva pentru comunitate. Eu nu vreau altceva decât să ajut. Nici eu şi nici colaboratorii mei nu avem pretenţii financiare. Echipa va fi dezinteresată din punct de vedere material. Nu mă interesează ce a fost înainte. Pornim de la zero. În două săptămâni vrem să asigurăm la baza sportivă condiţii de funcţionalitate minimă. Antrenor, deocamdată cred că va fi căpitanul din teren. Încercăm să formăm lotul. Am înţeles că o parte din foştii jucători sunt dispuşi să continue şi nu pot decât să mă bucur şi să le mulţumesc. Glumind acum, sper să nu fiu nevoit, la 56 de ani, să intru pe teren. Am apelat şi la Gicu Deaconescu, Eugen Roşu, Laurenţiu Mutu, să ne ajute şi ei, cu ce pot, în acest proiect. Doar împreună vom reuşi să punem clubul pe picioare. Va veni, alături de mine, şi Emil Nicolaescu, un contabil foarte bun, pensionar, pe care mă bazez foarte mult. Are o experienţă vastă, e un profesionist, cunoaşte foarte bine legea. A fost contabil şef la Rezervele Statului, pentru mulţi ani în Comisia de Cenzori de la AJF Vâlcea”, a explicat Gheorghe Bucuroiu. Între noua conducere şi jucători a fost stabilită o întâlnire pentru joi după-amiază (după închiderea ediţiei noastre). Aşadar, AFC Băbeni are la dispoziţie o săptămână să se reorganizeze. În etapa a doua, pe 26 septembrie, va juca în deplasare, cu Foresta Malaia.

Articole Similare

Back to top button