Social

Gest altruist al primarului de la Diculeşti. Ajută o persoană rămasă fără familie să-şi construiască locuinţă

De la finele lunii noiembrie, primarul Armand Cupăreanu şi colegii săi din administraţia publică locală strâng semnături de la cetăţenii din Diculeşti pentru demararea proiectului privind introducerea gazelor în comună.

Cu această ocazie, alesul PNL le-a transmis oamenilor că primăria a început elaborarea documentaţiei în vederea implementării proiectului „Înfiinţarea sistemului inteligent de gaze naturale în comuna Diculesti şi în toate satele aparţinătoare (Colelia, Băbeni-Oltetu, Budeşti şi Diculeşti). „Gazele vor fi aduse până la limită proprietate (pe gard), în mod gratuit, acolo unde există construcţie (casă). Cei interesaţi trebuie să ne sprijine prin semnarea unui tabel că sunt de acord cu racordarea / branşarea locuinţelor la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale a comunei Diculesti cât mai urgent”, a explicat Armand Cupăreanu.

O altă acţiune lăudabilă a primarului din Diculeşti a fost sprijinirea unei persoane care a rămas fără familie şi se confruntă cu foarte multe greutăţi. Este vorba despre Ion Văduva sau „Bocior”, cum îl ştiu mai bine localnicii. Acum vreo doi ani, după ce şi-a pierdut tatăl, a rămas şi fără mamă, iar fratele său s-a mutat în altă comună. De atunci, problemele nu contenesc. De la Alina Georgiana Nisipeanu, vecina acestuia, am aflat că Armand Cupăreanu l-a ajutat pe bărbat cu materiale de construcţii şi cu mână de lucru pentru a-şi amenaja o locuinţă în care să nu mai tremure de frig. Ion Văduva îşi câştigă existenţa muncind cu ziua prin sat şi are şi probleme de sănătate. Pentru a-l ajuta să treacă mai uşor prin iarna care a început, s-au mobilizat şi vecinii lui, toţi sărindu-i în ajutor cu câte ceva. Frumoase gesturi, frumoasă comunitate!

Articole Similare

Back to top button