Liga V

Galicea, la trei puncte de podium

Topologul Galicea a trecut peste eşecul din prima etapă a returului, cu Roeşti, iar în week-end-ul trecut a obţinut primele trei puncte din această primăvară, în Liga a V-a. A avut meci greu, în deplasare, la Mihăeşti. 3-4 a fost scorul final. În prima repriză s-au marcat doar două goluri, ambele pe finalul celor 45 de minute. Marinel Mazilu a deschis scorul în minutul 41. Imediat, în minutul 42, Despoiu a egalat, stabilind şi scorul pauzei. În debutul părţii secunde, Galicea a trecut în avantaj după reuşita lui Andrei Gunie, dar jocul a rămas deschis. Robert Dina a adus egalarea pentru Mihăeşti. Au urmat cinci minute favorabile galicenilor. Ionuţ Aldescu şi din nou Despoiu au înclinat balanţa în favoarea celor de la Topologul. La 2-4, jocul părea închis. Aşa a şi fost. Echipa pregătită de Cătălin Flămânzeanu a mai punctat o dată, în minutul 90, prin juniorul Vlad Ghiţă (2008), dar insuficient pentru a lua vreun punct din această confruntarea. Victoria de la Mihăeşti a apropiat-o pe Galicea la trei puncte de podium, în Liga a V-a.

Articole Similare

Back to top button